|
|
Noutăți
Ambasada SUA la Chișinău oferă granturi de până la 200 de mii de dolari, pentru proiecte de salvgardare a patrimoniului cultural
Fondul Ambasadorilor pentru Conservarea Culturală oferă granturi pentru următoarele categorii: monumente de cultură - edificii istorice şi situri arheologice; obiecte culturale și colecții - obiecte arheologice şi etnografice, picturi, sculpturi, manuscrise etc.; forme de expresie culturală tradițională - muzică tradiţională, limbi indigene, meşteşuguri.Proiectele urmează a fi depuse în limba engleză, la Ambasada SUA din Chișinău, până la data de 20 ianuarie 2017, ora 17.30, iar câștigătorii vor fi anunțați deja în vara anului 2017.Fondul Ambasadorilor a fost întemeiat de Congresul
30.11.2016
|
|
|
|
Uniunea Europeană își reiterează sprijinul său pentru Republica Moldova, în realizarea eficientă a reformelor
O misiune de experți ai Comisiei Europene efectuează o vizită de lucru, la Chișinău, cu scopul de a identifica domeniile prioritare de susținere a Republicii Moldova în următorii trei ani. În acest sens, experții europeni au avut o întrevedere cu ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, și ministrul Mediului, Valeriu Munteanu.Principalele subiecte de discuție s-au axat pe sprijinul în vederea îmbunătățirii capacităților de promovare a reformelor în politicile de dezvoltare regională și de mediu, identificarea proiectelor prioritare, facilitarea participării
29.11.2016
|
|
|
|
Valoarea investițiilor realizate în regiune prin intermediul instrumentelor de dezvoltare regională depinde, în mare măsură, de cât de participativ și transparent este acest proces
Raportul de monitorizare privind politica de dezvoltare regională în Regiunea de Dezvoltare Sud, elaborat în cadrul proiectului "Advocacy și mobilizare pentru o mai mare putere de acțiune și intervenție a OSC-urilor", cu suportul financiar al USAID, a fost prezentat recent actorilor implicați în procesul de dezvoltare regională, în cadrul unui atelier de lucru organizat las Cimișlia, de Centrul CONTACT-Cahul. La atelier au participat, alături de reprezentanții sectorului asociativ, specialiștii Agenției de Dezvoltare Regionale Sud.Mihai Cucereanu, coordonatorul proiectului implementat de CONTACT-Cahul,
17.11.2016
|
A avut loc prima ședință a comitetului de coordonare a UIG „Dunărea Unește”
În data de 17 noiembrie curent, a avut loc prima ședință a Comitetului de Coordonare a Unității de implementare a Grantului acordat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare. În cadrul ședinței au fost prezentate rapoartele de implementare a proiectului „Dunărea unește", și anume:acțiunile îndeplinite și planificate în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), obiective și beneficiari;acțiunile îndeplinite și planificate în cadrul programelor transfrontaliere eligibile pentru Republica Moldova;rezultatele primului Raport de Audit (perioada 1 februarie 2015 - 31 iulie 2016).Proiectul
17.11.2016
|
|
|
|
|
|
|
Guvernul Germaniei și al Suediei vor oferi 3,5 milioane de euro pentru modernizarea serviciilor publice locale din Republica Moldova
Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) au semnat un Acord de Cooperare, în baza căruia vor oferi 3,5 mln. de euro pentru modernizarea serviciilor publice locale din Republica Moldova.Potrivit Serviciului de presă al MDRC, Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca și Philipp Johannsen, director de ţară al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), au discutat recent, în cadrul unei ședințe oficiale, despre principalele direcții de finanțare prevăzute
15.11.2016
|
Lucrările de reabilitare a drumului de importanță regională, strada Spirin din orașul Cahul, monitorizate de autoritățile centrale
Anatolie Usatîi, Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, a întreprins, zilele acestea, o vizită de monitorizare la proiectul "Reconstrucția drumului de importanță regională - strada Spirin, din orașul Cahul". Însoțit de Maria Culeșov, directorul ADR Sud, viceministrul s-a documentat cu mersul lucrărilor de reabilitare în cadrul acestui proiect important, pentru care în anul curent au fost alocate din mijloacele Fondului Național de Dezvoltare Regională peste 16 milioane lei.
11.11.2016
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Republica Moldova și India identifică oportunități de colaborare în vederea dezvoltării arhitecturii, urbanismului, locuințelor şi amenajării teritoriului
Ministrul Statisticii şi Implementării Programelor în India, Devaragunda Venkappa Sadananda Gowda, și viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatolie Zolotcov, au discutat, în după-amiaza zilei de ieri, oportunitățile colaborării bilaterale dintre Republica Moldova și India, în vederea dezvoltării arhitecturii, urbanismului, locuințelor şi amenajării teritoriului în ambele țări, informează Serviciul de presă al MDRC.
04.11.2016
|
|
|
|
Ce este Programul LEADER și care sunt avantajele lui?
Programul LEADER (Liaison Entre Actions de Developpment de I’Economie Rurale) face parte din iniţiațivele comunitare ale Uniunii Europene. Aceată iniţiativă s-a născut cu ocazia reformei Fondurilor structurale din 1989. Motorul de funcţionare al programului Leader, respectiv beneficiarul acestuia, este Grupul de Acţiune Locală (denumit în continuare GAL), care reprezintă parteneriate constituite între diverşi reprezentanţi ai sectorului socio-economic din teritoriul şi care determină direcţia de dezvoltare a regiunii.
04.11.2016
|
|
|
|