Prima   -  Presa   -  Noutăți - Constantin Stratan – primul și unicul producător de vinuri eco din Moldova

Constantin Stratan – primul și unicul producător de vinuri eco din Moldova

   
20.08.2019   1186 Accesări  

În apropierea satului Olănești, Ștefan Vodă, pe dealul ce se-nalță de-a lungul văii Nistrului, se întinde una dintre cele mai deosebite podgorii din Moldova, cea în care sunt crescuți struguri ecologici și mai apoi produse unele dintre cele mai inedite vinuri. Cu o istorie de peste 10 ani și o producere bine pusă pe roate, Compania Equinox este unica din Republica Moldova care produce vinuri ecologice.

Constantin Stratan, autorul acestor vinuri, spune că dorința de a-și iniția propria afacere a avut-o dintotdeauna, mai ales că avea studii în domeniu și multe idei frumoase ce puteau da naștere unor altfel de vinuri. Primii butuci au fost plantați în anul 2002, iar de atunci suprafețele cultivate cu viță de vie se majorează an de an.

„Având studii în viticultură, mi-am dorit să inițiez propria afacere unde aș putea implementa acele tehnologii pe care le consider bune și să realizez o producere corectă. Am lucrat mulți ani la mai multe întreprinderi vinicole și-mi doream să produc ceva deosebit, poate chiar un vin mai bun decât era produs în cadrul acelor fabrici. Pentru a avea suficiente resurse financiare, m-am asociat cu vărul meu și am plantat primele două hectare de viță de vie. Ideea de a produce vinuri eco mi-a venit după ce citisem un articol în care se spunea că, în 50 de ani toate vinurile vor fi eco. Acum, acest lucru a devenit un trend mondial. Deci, mi-am dorit să fac parte din acea performanță. Totodată, prin această metodă vinul produs este mai calitativ. Evident, nu m-am apucat din start să produc vin ecologic, ci studiind mai multe și testând diverse tehnologii. Primele experiențe au fost întreprinse în anul 2006, iar în anul 2010 am început perioada de conversie. Prima roadă certificată ecologic a fost obținută în anul 2013. Totul începe de la struguri de calitate și un vin bun poate fi doar astfel obținut", a povestit Constantin Stratan.

Vinurile Equinox sunt produse din 8 soiuri tehnice de struguri roșii, printre care Rară Neagră, Cabernet Sauvignon și trei soiuri albe: Fetească Albă, Fetească Regală și Chardonnay. Producătorul susține că, nu întâlnește probleme la creșterea acestora, iar bolile și dăunătorii sunt menținuți sub control eficient cu produsele admise în agricultura eco.

„Dacă e să vorbim de probleme sau dificultăți, eu nu aș spune că le-am avut. Avem mai multe soiuri tehnice, însă acestea sunt ușor de întreținut aplicând la necesitate zeamă bordoleză sau alte produse admise în agricultura ecologică. Spațiul dintre rânduri este întreținut înierbat, ca o parte a ecosistemului.  Evident, au fost și perioade mai grele în care am suportat pierderi, dar așa este în agricultură. Avem 5,3 hectare de viță de vie și anual plantăm câte puțin. Cheltuielile de întreținere sunt destul de mari, de aceea nu putem majora brusc suprafețele. Am planta maxim 20 de hectare, deoarece cred că aceasta trebuie să rămână, precum și a fost planificat, o afacere de familie.

„Exportăm vinuri în Japonia, România, Polonia, Germania, Olanda, Canada și China. Cererea pe piață pentru aceste vinuri este mare, dar cred că noi reușim să le comercializăm anume datorită calității înalte. Vinul cel mai de succes pe care îl comercializăm este „5 Elemente", produs din 5 soiuri. Circa 60% din vinuri sunt comercializate pe piața internă, însă consumatorii noștri optează pentru acest vin pentru gust și calitate, nu cred că mulți dintre ei cunosc că este eco. În general, segmentul de produse eco pe piața internă este foarte mic și prea puțini conștientizează de ce ar trebui să le consumăm. Deci, dacă vom avea cerere, vom avea și ofertă".

Spre final, producătorul a adăugat că, este destul de ușor să produci eco, dar trebuie să ți-o dorești cu adevărat. Totuși, vinurile bune sunt produse cu dragoste, nu doar tehnologie.

„Cred că, deja avem un sortiment bun de vinuri și, la moment, nu planificăm să creăm o nouă varietate. Am înțeles un lucru, strugurii produși într-o plantație eco, au o calitate mai bună. Nu sunt sigur că aș recomanda cuiva să producă ecologic, deoarece cred că la această concluzie trebuie să ajungă fiecare de sine stătător. Chiar se merită, însă trebuie să iubești ceea ce faci și să-ți dorești să produci ceva mai bun. Ca orice alt produs alimentar ecologic, acesta este mai sănătos și fără reziduuri. Pentru unii, un imbold ar putea fi subvențiile, dar eu cred că nu acesta ar trebui să fie motivul, dacă o vor face doar pentru acestea, nu vor reuși. Precum am mai spus, trebuie să-ți dorești să produci eco, trebuie singur să înțelegi".

Constantin Stratan a devenit unul dintre puținii reprezentanți ai sectorului agrar care și-a asumat riscul, a reușit să-și atingă scopul și să devină parte a unei schimbări. Iar vinurile Equinox îi poartă amprenta, având un stil aparte.

Sursa: agrobiznes.md