Prima   -  Presa   -  Noutăți - Membrii Grupului de lucru privind achizițiile publice în cadrul proiectelor finanțate de Uniunea Europeană în Regiunea de Dezvoltare Sud și-au sporit capacitățile

Membrii Grupului de lucru privind achizițiile publice în cadrul proiectelor finanțate de Uniunea Europeană în Regiunea de Dezvoltare Sud și-au sporit capacitățile

   
26.02.2020   651 Accesări  

Marți, 25 februarie a.c., la Cimișlia, a avut loc o sesiune de instruire a membrilor Grupului de lucru privind achizițiile publice ce urmează să fie desfășurate în cadrul proiectelor finanțate din sursele Uniunii Europene în Regiunea de Dezvoltare Sud, în sectoarele Eficiență energetică (EE) în clădirile publice și Aprovizionare cu apă și/sau canalizare (AAC).

Sesiunea de instruire a fost organizată de ADR Sud în parteneriat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Participanții la eveniment au fost instruiți despre particularitățile proiectelor cu finanțare europeană, etapele implementării acestora, rolul GIZ ca finanțator, precum și rolul și atribuțiile ADR Sud ca autoritate contractantă. Totodată, reprezentanții autorităților publice locale au aflat care este rolul și atribuțiile lor ca beneficiari în cadrul proiectelor finanțate de UE.

Recent, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a confirmat proiectele care vor fi implementate din sursele UE în Regiunea de Dezvoltare Sud. Este vorba de 2 proiecte în domeniul EE și 2 în domeniul AAC.

Eficiență Energetică

  • Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic "Matei Basarab" din orașul Basarabeasca;
  • Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Constantin Spătaru" din orașul Leova;

Aprovizionare cu Apă și Canalizare

  • Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă a localităților Iargara, Filipeni, Romanovca și Cupcui din raionul Leova.
  • Extinderea sistemului de canalizare în orașul Leova. Construcția stației de pompare a apelo uzate în orașul Leova.

Aceste 4 proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și cu sprijinul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei (BMZ), Uniunii Europene, Guvernului României, Guvernului Suediei și Agenției Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).