Prima   -  Presa   -  Noutăți - Proiectul de lege prin care statul va achita 70% din prima de asigurare a agricultorilor, în cazuri de calamități naturale, a fost aprobat de Guvern

Proiectul de lege prin care statul va achita 70% din prima de asigurare a agricultorilor, în cazuri de calamități naturale, a fost aprobat de Guvern

   
20.07.2020   446 Accesări  

Proiectul de lege privind asigurarea subvenționată în agricultură, ce are drept scop susținerea agricultorilor ce au înregistrat pierderi din cauza condițiilor climaterice, a fost aprobat astăzi de Guvern. Acesta prevede majorarea nivelului de subvenționare a primelor de asigurare de la 50% la 70% și extinderea domeniului de acțiune al legii prin oferirea posibilității de asigurare subvenționată atât a cantității, cât și a calității recoltei culturilor agricole. Bugetul necesar pentru acoperirea cotei subvenționate a primelor de asigurare pentru anul 2021 este estimat la circa 3,5 milioane de lei.

În ședința de Guvern, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion PERJU a menționat că proiectul de lege are drept scop stimularea accesului fermierilor la asigurările în agricultură.

„Această propunere vine în contextul în care producerea riscului asigurat nu conduce de fiecare dată la pierderi cantitative de recoltă, fiind afectată doar calitatea acesteia. Astfel că, asiguratorul refuză plata despăgubirilor producătorului agricol, atât timp cât asigurarea a acoperit doar pierderi cantitative de recoltă", a subliniat ministrul.

De asemenea, proiectul de lege vizat își propune stimularea creditării fermierilor prin acordarea posibilității achitării primei de asigurare de către beneficiarul asigurării. Beneficiari ai asigurărilor pot fi atât băncile comerciale cât și furnizorii de produse de uz fitosanitar, de semințe, servicii agrotehnice și transport, care în raporturile comerciale devin creditorii producătorului agricol și au interes în obținerea de către acesta a recoltei asigurate și stingerea creanțelor. În special, în situația în care se produce riscul asigurat, acesta are garanția că își va satisface creanța din suma despăgubirii de asigurare, ceea ce îl motivează pe creditor să achite prima de asigurare în interesul asiguratului.

Totodată, proiectul prevede extinderea listei de obiecte și riscuri a căror asigurare urmează a fi subvenționată (sănătatea animală, peștii); reglementarea unei modalități clare de calcul al sumei asigurate și a despăgubirii de asigurare; eliminarea lacunelor depistate și ajustarea terminologiei utilizate la prevederile Codului civil modernizat.

Proiectul de lege menționat urmează să fie remis spre examinare în Parlament.