Prima   -  Presa   -  Noutăți - Expoziția lucrărilor participanților la Tabăra de vară „INIȚIEREA TINERILOR ÎN MEȘTEȘUGURI TRADIȚIONALE"

Expoziția lucrărilor participanților la Tabăra de vară „INIȚIEREA TINERILOR ÎN MEȘTEȘUGURI TRADIȚIONALE"

   
22.08.2021   573 Accesări  

Agenția de Dezvoltare Regională Sud a desfășurat Tabăra de vară "Inițierea tinerilor în meșteșuguri tradiționale" în perioada 12-21 august 2021, în cadrul proiectului  "Renașterea meșteșugurilor populare autentice - moștenire culturală comună ca punct focal pentru dezvoltarea economică și turistică durabilă" implementat de către  Agenția de Dezvoltare Regională Sud din Republica Moldova și   Asociația „ART - Meșteșugurile Prutului", Iași, România, în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova, 2014-2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI).

Scopul activității a fost inițierea elevilor în tainele unor meșteșuguri populare autentice pentru dobandirea respectului faţă de valorile tradiționale ale neamului şi transmiterea acestora către tânăra generație.  Activitatea se încadrează în multitudinea activităților menite să contribuie la realizarea obiectivului general al proiectului: Îmbunătățirea potențialului turistic a zonei transfrontaliere din regiunea de sud cu o nouă activitate economică legată de meșteșugurile tradiționale, ca modalitate de creștere a veniturilor din activitățile turistice și de păstrarea codului genetic al identității naționale a comunităților din ambele părți ale Râul Prut, care au moștenit patrimoniul cultural comun ca urmare a evoluției istorice.

Tabăra de vară a avut loc într-un cadru natural deosebit din Tabăra "Izvoraș" din Zloți, Cimișlia, unde au fost amplasate corturi speciale pentru ocupațiile copiilor în conformitate cu cerințele sanitare. Astfel, 24 elevi ai școlilor profesionale și de cultură generală din Regiunea de Dezvoltare Sud, care au format grupul țintă al proiectului, precum și alți copii interesați, care se odihneau în această perioadă în tabără, au participat la instruirile organizate în 4 ateliere meșteșugărești, având în calitate de instructori  4 meșteri populari din România:

  • Cioplitură in lemn - meșter popular Viorel Marian,
  •  Țesut la gherghef - meșter popular Raluca Ivănușcă,
  • Impletituri din fibre vegetale - meșter popular Stela Drăguțan,
  • Croșetat - meșter popular Angela Rotaru.

Copiii au manifestat interes deosebit în dezvoltarea abilităților sale de a confecționa lucrările propuse de instructor, mulți dintre ei au demonstrat creativitate proprie. Timp de 10 zile tinerii din tabără au confecționat lucruri frumoase din lemn, pănuși și paie, au croșetat și au țesut trăistuțe și covorașe, fiind ghidați de meșteri populari din Romania. În a cincea zi de desfășurare a taberei de vară a fost organizată o mini-expoziție a lucrărilor copiiilor în cadrul evenimentului deosebit datorat prezenței unei delegații a Consiliului Județean Vaslui, România, care a ajutat substanțial la construirea noii clădiri din tabără, și a unui sobor de preoți pentru sfințirea locului, care a coincis cu prezența atelierelor de lucru pentru copii.

Rezultatele finale a muncii elevilor au fost expuse în cadrul Expoziției lucrărilor confecționate de participanții la tabără organizată spre finalul activității. Echipa proiectului împreună cu instructorii au  pregătit expoziția ucenicilor lor, care, treptat, treptat au intrat în universul aproape necunoscut lor: inițierea în câteva meșteșuguri tradiționale ale strămoșilor lor. Copiii cu o deosebită mândrie și-au prezentat lucrările confecționate, au răspuns la întrebările jurnaliștilor și a vizitatorilor expoziției. Expoziția a fost cu vânzare. Copiii au avut posibilitatea de a-și vinde propriile obiecte confecționate, astfel s-au convins că un meșteșug poate aduce venit. Vedeți procesul de desfășurare a expoziției în înregistrarea video efectuată de Media TV Cimișlia la adresa:  https://mediatv.md/proiectul-initierea-tinerilor-in-mestesuguri-adr-sud-finala/. Imaginile vorbesc de la sine despre frumusețea acestui eveniment și a obiectelor meșteșugărești, care au încântat privirea vizitatorilor.

Aducem sincere mulțumiri tuturor părților implicate în organizarea și desfășurarea taberei de vară, precum și a expoziției lucrărilor  copiiilor. Suntem convinși că participanții la tabara de vară își vor dezvolta în continuare abilitățile având la bază o experiența inedită în cunoașterea meșteșugurilor tradiționale.

Viorica Cuțitaru, manager proiect