Prima   -  Presa   -  Noutăți - Vizita delegației din Germania la ADR Sud

Vizita delegației din Germania la ADR Sud

   
04.01.2011   9683 Accesări  

În perioada 13-15 decembrie 2010, Republica Moldova a fost gazda unei delegații din Germania. În cadrul vizitei între Guvernul RM și cel al Germaniei au fost semnate un proces-verbal de cooperare și un acord de finanțare, în valoare totală de 6,5 milioane de euro. Mijloacele alocate sunt destinate proiectului pentru modernizarea agriculturii, aflat în derulare, precum și pentru dezvoltarea unei bănci din Republica Moldova.

Tot în cadrul acestei vizite delegația germană a vizitat pe data de 14 decembrie 2010 sediul ADR Sud. La eveniment au participat reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Sud,  D-na Valentina Plesca, șefa directiei Dezvoltare Regională din cadrul Ministerului Construcțiilor și Dezvoltării Regionale din Moldova.

În componența delegatiei germane au facut parte:

-       Friedel Eggelmeyer, Director General al Ministerului de Dezvoltare si Cooperare Economica pentru Sud-Estul Europei  (BMZ), Orientul Mijlociu, Afghanistan/Pakistan

-       Otmar Greiff,  functionar BMZ  Moldova (si alte tari din regiune)

-       Ms Eva Witt, Sef Adjunct al Departamentului pentru Europa, Banca Germana de DEzvoltare, KfW

-       Simone Wunsch, functionar BMZ  Moldova (si alte tari din regiune),KfW

-       Dr. Benedikt Thanner, functionar BMZ  Moldova (si alte tari din regiune),GTZ

-       Dr. Konstantin Kotsas, functionar BMZ  Moldova (si alte tari din regiune), Expert CIM

 

Membrii delegației au fost interesați de succesele înregistrate de către ADR în cursul activităților sale dar și de provocările care stau în fața ADR-ului. Directorul  ADR Sud, doamna Maria CULEȘOV a făcut o trecere în revistă a rezultatelor semnificative obținute pe parcursul activității ADR Sud cum ar fi:

-          Organizarea de instruiri și seminare de informare despre oportunitățile de finanțare din FNDR și alte surse alternative.

-          Consultanță și suport aplicanților în procesul de pregătire a proiectelor de dezvoltare regională.

-          Situația privind implementarea proiectelor selectate în urma  Apelului de propuneri de proiecte în iunie 2010, 29 de proiecte - MCDR, 12 proiecte – Ambasada Poloniei, în elaborare 5  proiecte pentru  Programe de Cooperare Transfrontaliere.

-          Colectarea propunerilor de proiecte și  verificarea administrativă a acestora.

-          Semnarea acordurilor de parteneriat cu actori multipli în  Dezvoltare Regională - APL, ODIMM, BCI, Centrul PRO-Europa, Cahul etc.

-          Promovarea experiențelor pozitive din regiune prin  vizite de studiu, editarea buletinelor, mass-media,  pag web.

Reprezentanții delegației au apreciat  succesele obținute de către  ADR Sud în implementarea politicii de dezvoltare regională din Republica Moldova și au promis, că dezvoltarea  regională în Republica Moldova va fi susținută în continuare de către Guvernul Germaniei .