Uniunea Europeană (UE)

Uniunea Europeană (UE) este o entitate politică, socială și economică, compusă din 27 state, considerată a fi o construcție „sui generis" și care începînd cu1 decembrie 2009 are personalitate juridică internațională.

Sub prevederile Tratatului de la Lisabona, principalele instituții comunitare sunt:

• Parlamentul European, care este ales direct de către cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene pentru a le reprezenta interesele.
• Consiliul European, care reprezintă guvernele statelor membre. Stabilește politicile principale ale UE.
• Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștrii), este alcătuit din 27 de miniștrii ai guvernelor reprezentând fiecare stat membru. Are atribuții legislative și bugetare împreună cu Parlamentul European.
• Comisia Europeană, care reprezintă în mod independent interesele Uniunii în ansamblu.
• Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă și securitate al Uniunii Europene, care coordonează politica externă și de securitate comună.
• Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care se îngrijește de respectarea legilor europene.
• Banca Centrală Europeană, coordonează politica monetară europeană.
• Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanțarea activităților UE.

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit într-o serie de tratate. Ultimul dintre aceste tratate este Tratatul de la Lisabona. Tratatele actuale și viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de instituții. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea legislativă, executivă și juridică, iar în ce privește procesul legislativ urmărește principiile subsidiarității și proporționalității.

În prezent, Uniunea Europeană are 27 de membri, dintre care șase membri fondatori (din 1958): Belgia; Franța; Germania; Italia; Luxemburg; Olanda;

Alte 21 state au aderat succesiv: 1973 (Danemarca; Irlanda; Regatul Unit); 1981 ( Grecia); 1986 (Portugalia, Spania); 1995 (Austria, Finlanda, Suedia); 2004 (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria); 2007 ( Bulgaria, România).

Alte trei țări, Croația, Republica Macedonia, Turcia (asociată din 1963 și în uniune vamală din 1996) sunt oficial candidate la aderarea la Uniunea Europeană.

România și Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007. Cele două state au îndeplinit criteriile de aderare iar Tratatul de aderare a Republicii Bulgare și României, semnat de reprezentanții statelor membre UE și de cei ai României și Bulgariei la Abația Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 2005, a fost ratificat de parlamentele naționale ale tuturor statelor membre ale UE.

Tentative de unificare a națiunilor europene au existat încă dinaintea apariției statelor naționale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celți, iar mai târziu a fost cucerită și condusă de Imperiul Roman, centrat în Mediterană. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forța. Imperiul Franc al lui Carol cel Mare și Sfântul Imperiu Roman au unit zone întinse sub o singură administrație pentru sute de ani. Uniunea vamală a lui Napoleon și mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existență tranzitorie.

Dată fiind diversitatea lingvistică și culturală a Europei, aceste încercări au implicat, de obicei, ocupația militară a națiunilor, conducând la instabilitate; unele încercări, însă, au durat mii de ani și au fost însoțite de progrese economice și tehnologice, așa cum s-a întâmplat cu Imperiul Roman în timpul așa-numitei Pax Romana. Una dintre primele propuneri pentru o unificare pașnică prin cooperare și egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851. În urma catastrofelor provocate de Primul și Al Doilea Război Mondial, necesitatea formării unei (ce a devenit mai târziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza voinței de a reconstrui Europa și de a elimina posibilitatea unui nou război. Acest sentiment a dus, în cele din urmă, la formarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului de către Germania (de vest), Franța, Italia și țările din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea, în aprilie 1951, a Tratatului de la Paris, care a intrat în vigoare în iulie 1952.

Prima uniune vamală totală, denumită inițial Comunitatea Economică Europeană (informal chiar și Piața Comună), a fost creată prin Tratatul de la Roma, în 1957, și implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat în Comunitatea Europeană, care este, în prezent, "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic și politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul țărilor membre ale Comunității Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1993. Ca președinte al Convenției pentru Viitorul Europei, fostul președinte francez Valéry Giscard d'Estaing a propus schimbarea numelui Uniunii Europene în Europa Unită, dar această moțiune nu a fost aprobată.

Republica Moldova este vecinul apropiat al UE care și-a manifestat interesul cu privire la aderarea și integrarea UE. În anul 2009, eforturile au fost orientate spre lansarea negocierilor asupra Acordului de Asociere RM-UE. În luna iunie, Consiliul UE a adoptat Liniile Directorii pentru negocierea noului Acord cu Republica Moldova. Negocierile oficiale privind semnarea unui nou Acord de colaborare între Republica Moldova și UE a fost lansate la începutul anului 2010. În cadrul primei runde de negocieri cu UE, negociatorul șef a propus de a include domeniul dezvoltării regionale la compartimentul „Cooperare sectorială". Ca rezultat părțile (UE și RM) au identificat 8 sectoare cu care vor începe negocierile, printre care se găsesc domenii mai puțin problematice și unele mai complexe, negocierea cărora va dura în timp. Acestea sunt legate de principalele domenii de interes public unde sunt necesare eforturi de reformare și dezvoltare, cum sunt: Statistica; Mineritul; Turismul; Sănătatea publica; Protecția consumatorilor; Societatea informaționala; Mediul; Dezvoltarea regională .

Colaborarea eficientă cu partenerii europeni în domeniul elaborării primului proiect a poziției de țară a Republicii Moldova în problema dezvoltării regionale au avut rezultate bune. Părțile au convenit asupra cooperării în domeniul dezvoltării regionale care are drept scop dezvoltarea economică durabilă a întregului teritoriu a Republicii Moldova prin diminuarea dezechilibrului în dezvoltarea economică dintre localități. Aceasta va contribui la dezvoltare economică, a infrastructurii și transportului, apropierea nivelului de trai a populației Republicii Moldova de media europeană.

Rezultatele înregistrate de Guvernul Republicii Moldova nu numai că au fost apreciate de reprezentanții UE, dar și au pus baza unui nou dialog între Republica Moldova și UE în contextul susținerii implementării politicii de dezvoltare regională în Moldova. La începutul anului 2011 Ministerul dezvoltării regionale și construcțiilor a elaborat un plan de acțiuni privind dezvoltarea capacităților naționale și regionale în domeniul dezvoltării regionale, parțial susținut financiar de către UE.

Totuși sunt încă multe provocări legate experiența redusă în domeniu, cadrul legal-normativ neconform realităților în dezvoltarea regională, o redusă coordonare inter-ministerială și regională a problemelor de dezvoltare. Aceste probleme și provocări sunt pe agenda Guvernului, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor începând cu anul 2011 va purcede la soluționare lor, inclusiv cu suportul Uniunii Europene prin proiectul Twinning.

Îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul primei runde de negocieri a Acordului de asociere au deschis noi oportunități de dezvoltare pentru regiunile din Republica Moldova. Activitatea MDRC pentru anul 2011 este astfel strâns legată de activitățile ce se referă la integrarea europeană.