Prima   -  Presa   -  Noutăți - Primele buldozere au ajuns la destinație

Primele buldozere au ajuns la destinație

   
27.05.2011   1850 Accesări  

Proiectul ,,Eficientizarea managementului deșeurilor solide în RDS" implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud și care cuprinde în aria sa  de desfășurare cele opt raioane ale Regiunii Sud este în plină desfășurare și a înregistrat primele rezultate palpabile. Recent a fost furnizat primul lot de tehnică Întreprinderilor Municipale ,,Gospodărie Comunal Locativă" din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă și Cantemir.

În urma semnării contractelor de comodat, cele trei raioane au primit câte un buldozer, marca AGROMARȘ  90 TG-2007A, destinate întreținerii depozitelor de gunoi din Centrele Raionale. Tehnica urmează să fie înregistrată și luată la balanța Î.M. ,,Gospodărie Comunală Locativă".

Amintim că celelalte raioane vor beneficia de autospeciale iar următoarea etapă în implementarea proiectului prevede finalizarea lucrărilor de construcție a platformelor pe care vor fi amplasate containerele destinate colectării selective a deșeurilor. După care,  Î.M. ,,Gospodărie Comunală Locativă" vor fi dotate cu tehnică de calcul.

Proiectul este finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională în parteneriat cu EPTISA, costul totală ajungând la 19.058.924,00 lei cu o durată de implementare de 24 de luni.

        Obiectivele majore vin să îmbunătățească calitatea mediului ambiant și a sănătății populației din centrele raionale ale RDS prin eficientizarea managementului deșeurilor menajere solide (DMS), prin extinderea serviciilor de colectare a deșeurilor (inclusiv selectivă la blocuri) din centrele raionale a RDS, reducerea cantității deșeurilor plastice, creșterea gradului de conștientizare privind colectarea selectivă, cod de bune practici privind salubrizarea și anumite recomandări Ministerului Mediului, reesind din codul de bune practici.