Prima   -  Presa   -  Noutăți - Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în dialog cu partenerii de dezvoltare

Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în dialog cu partenerii de dezvoltare

   
17.07.2013   1197 Accesări  

Consiliul de coordonare a asistenței externe în domeniul dezvoltării regionale și construcțiilor s-a întrunit în prima  ședință a anului 2013, pentru a totaliza activitățile realizate pe parcursul perioadei ianuarie - iunie a anului curent. La ședință au participat : reprezentanții MDRC, Cancelariei de Stat, Agențiilor de Dezvoltare Regională, agenției guvernamentale USAID, Ambasadelor Germaniei,Cehiei și Poloniei, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Delegației Uniunii Europene la Chișinău,  Asociației pentru politică externă,  proiectului Twinning, Congresul Autorităților Publice Locale  CALM, IDIS Viitorul,ș.a.

În cuvîntul  de salut, Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor,  Marcel Răducan, a făcut o trecere în revistă a proiectelor în derulare din cadrul Ministerului și a apreciat asistența de care a beneficiat Ministerul pe parcursul primelor 6 luni ale anului curent. „Mă bucur să constat că întrunirile noastre au loc semestrial și că Ministerul are posibilitatea de a utiliza această platformă pentru a fortifica dialogul său cu partenerii de dezvoltare.  De asemenea, vom folosi această oportunitate pentru a prezenta necesitățile sectoriale în domeniul dezvoltării regionale și construcțiilor" a menționat Marcel Răducan.

   

 È˜eful Direcției generale dezvoltare regională, Dl  Valerian Bînzaru, a vorbit despre realizările majore în domeniul dezvoltării regionale, proiectele implementate începând cu anul 2010 și proiectele inițiate în primul semestru al anului 2013, cât și cele prioritare pentru perioada 2013-2015.

Consiliul sectorial în domeniul asistenței externe în domeniul dezvoltării regionale și construcțiilor a fost creat în baza Hotărârii Guvernului nr. 12 din  19.01.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la cadrul instituțional și mecanismul de coordonare a asistenței externe acordate Republicii Moldova de organizațiile internaționale și țările donatoare și în baza ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, dlui Marcel Răducan nr.52 din 08.06.2012;este organul consultativ, creat în baza principiului de parteneriat, abilitat cu funcții de programare și monitorizare sectoriale a proiectelor și programelor de asistență externă.