Prima   -  Presa   -  Noutăți - „Apa este viață!„ în desenele copiilor și tinerilor din Cahul

„Apa este viață!„ în desenele copiilor și tinerilor din Cahul

   
22.04.2014   1618 Accesări  

         

A luat sfârșit etapa de colectare a desenelor copiilor și tinerilor în cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor raionului Cahul, privind serviciile apă/canalizare "Apă de calitate la TINE în localitate". În cadrul concursului au fost depuse 566 lucrări din 18 instituții de învățământ din raion. Cei mai activi au fost elevii Școlii de Arte plastice din Cahul și ai Liceului Teoretic "V. Alescandri" din s. Colibași.  Concursul a adunat în jurul ideii și mesajului campaniei elevi din licee și gimnazii, școli primare, școli profesional-tehnice, colegii, Universitatea de Stat "B. P. Hasdeu" din Cahul, la concurs și-au înaintat lucrările copiii de la școala-internat pentru copiii cu deficiențe de auz, au participat activ și copii de la școala de arte plastice și Casa de Creație a copiilor "Miorița" din Cahul. Pe lîngă tinerii din Colibași, foarte activi au fost și copiii din localitățile Zîrnești, Moscovei, Brînza, Lucești, Badicul-Moldovenesc, Pelinei, Larga-Nouă ș.a.
În  cel mai scurt timp, echipa CRAION CONTACT-Cahul și partenerii de proiect, vor pregăti o expoziție a lucrărilor în Sala expozițională a școlii de arte plastice Cahul, la care vor avea acces toți doritorii din toate localitățile raionului. Mai apoi, juriul campaniei va desemna învingătorii, urmând ca desenele acestora să fie plasate pe site-uri și pe calendarele de perete ce vor fi editate din acest proiect. Pentru toți participanții concursului de desene, la 1 iunie 2014 va fi organizat un spectacol inedit cu participarea artiștilor naționali și autohtoni. În cadrul acestui eveniment, vor fi premiați învingătorii și vor fi stimulați toți participanții la concursul de desene.