Prima   -  Presa   -  Noutăți - Continuă activitățile de susținere a antreprenorilor din Regiunea Sud

Continuă activitățile de susținere a antreprenorilor din Regiunea Sud

   
22.10.2014   1862 Accesări  

Cimișlia, 21 octombrie 2014/ Ședință de informare a reprezentanților APL și ai sectorului privat despre lansarea proiectului "Consolidarea capacităților administrației publice din RM - Regiunea de Sud"    

                      

În continuarea activităților privind susținerea antreprenoriatului, Agenția de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) organizează activități menite să fortifice capacitățile actorilor locali și regionali în aplicarea instrumentelor de dezvoltare socio-economică echilibrată a RDS. În acest scop, Agenția Cehă de Dezvoltare în comun cu ADR Sud, va implementa proiectul "Consolidarea capacităților administrației publice din RM - Regiunea de Sud", care va include :

  • Elaborarea și diseminarea unui ghid practice privind elaborarea proiectelor în sectorul economic;
  • Instruirea APL, ONG și reprezentanțiolr sectorului privat, bazată pe experiența Cehiei, în elaborarea notelor conceptuale și a pachetului de documente a propunerilor de proiecte pentru aplicare la Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR);
  • Consultații practice individuale în elaborarea propunerilor de proiecte;
  • Organizarea unei conferințe regionale;
  • Vizite de studiu în Cehia în scopul informării și dezvoltării proiectelor regionale cu implicarea sectorului privat.

În acest context, reprezentantul organizației Haskoning DHV din Cehia, Radim Gill și reprezentanții ADR Sud, au lansat un ciclu de ședințe cu actorii regionali și locali, începînd cu 21 octombrie 2014 la Cimișlia. La prima reuniune au  participat reprezentanții APL din raioanele Leova, Cimișlia și Basarabeasca.

În debutul evenimentului, directorul ADR Sud, dna Maria Culeșov a declarat că "una din prioritățile dezvoltării regionale este susținerea antreprenoriatului, dar la acest capitol practic nu avem proiecte implementate. De aceea ne propunem să contribuim la consolidarea capacităților  actorilor de dezvoltare locală și regională prin implementarea acestui proiect", a  menționat Maria Culeșov.

Ședința a continuat cu informarea asistenței despre scopul și obiectivele proiectului, precum și despre activitățile ce urmează a fi întreprinse.

Ciclul de ședințe pentru Regiunea de Dezvoltare  Sud va continua la 22 octombrie 2014 la Cahul și Taraclia, iar la 23 octombrie la Căușeni.

Reiterăm, tot în scopul susținerii și consolidării sectorului privat, recent ADR Sud a organizat un Forum cu genericul ”Antreprenoriatul - factor - cheie în dezvoltarea regională”, care a favorizat  creșterea gradului de conștientizare, informare și familiarizare a actorilor din regiune privind rolul sectorului privat în dezvoltarea regională și mecanismele de stimulare a acestuia, evidențiind  ca oportunitate parcurile industriale și incubatoarele de afaceri.