Prima   -  Presa   -  Noutăți - Grație ADR Sud autoritățile publice locale din Regiunea Sud beneficiază de instruiri

Grație ADR Sud autoritățile publice locale din Regiunea Sud beneficiază de instruiri

   
02.06.2015   1009 Accesări  

În perioada 25-29 mai 2015 în Regiunea de Dezvoltare Sud a avut loc al III-lea modul de instruire a autorităților publice locale, în cadrul proiectului "Consolidarea capacităților administrațiilor publice din Republica Moldova, regiunea SUD".  Instruirea  s-a axat pe ajutorul practic din partea consultantului din Cehia, Domnul Lucas Malac și Șeful Secției Management proiecte din ADR Sud Domnul Eugeniu Lupașcu în elaborarea Cererilor Complete de Finanțare în baza Notelor Conceptuale elaborate anterior.  Au fost desfășurate 4 ateliere de lucru în orașele Cahul, Taraclia, Cimișlia și Căușeni, unde au participat reprezentanți din toate raioanele regiunii.

    

În rezultatul instruirilor precedente, beneficiarii proiectului au elaborat 36 Note Conceptuale, conform ideilor de proiecte identificate anterior, dintre care 15 țin de  susținere a dezvoltării sectorului privat.  Conținutul notelor conceptuale au fost consultate de către specialiștii ADR Sud și experții din Cehia, care au oferit recomandări de îmbunătățire. În cadrul Modulului III au fost determinate cele mai reale note conceptuale (având în vedere posibilitatea de elaborare a studiilor de fezabilitate și documentației tehnice). Tematica proiectelor selectate fiind următoarea:

1.     Crearea infrastructurii de utilități externe a Parcului Industrial Cahul.

2.     Crearea infrastructurii de utilități interne a Parcului Industrial Cahul.

3.     Construcția si renovarea Blocului Frigorific si a spațiilor de stocare, colectare, prelucrare conservare si comercializare a  producției agricole pe teritoriul  Parcului Industrial Cahul.

4.     Crearea și dezvoltarea incubatorului de afaceri regional în or. Cahul.

5.     Înființarea Incubatorului de Afaceri din orașul Cantemir.

6.     Noi oportunități pentru producătorii de carne din raionul Căușeni.  

7.     Construcția Centrul Regional Agro - Industrial Leova (CRAILv).

8.     Crearea și dezvoltarea incubatorului de afaceri regional în or. Тaraclia.

9.     Întreprinderile mici și mijlocii din regiunea Sud - factor al creșterii economice echilibrate și durabile, consiliul raional  Stefan Vodă.

10.  Grup de Producători și casa de ambalare subregională Cimișlia.

11.  Crearea întreprinderii de prelucrare a pielii de ovine în or. Basarabeasca. 

În decurs de 2 săptămâni, grupurile de lucru pe proiecte  urmează să elaboreze cererile complete de finanțare conform instrucțiunilor și să le prezinte spre examinare experților din Cehia. Următoarea rundă a atelierelor de lucru se va desfășura în perioada 22 - 26 iunie 2015, unde vor fi analizate cererile complete de finanțare elaborate și acordat ajutor practic de îmbunătățire a acestora.

Rezultatul așteptat în cadrul proiectului dat este elaborarea a cât mai multor concepte de proiecte pentru susținerea de către autoritățile publice a dezvoltării sectorului privat din regiune și pregătirea  pentru aplicare în cadrul următorului Apel de Propuneri de Proiecte pentru finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională. În luna septembrie 2015 va a vea loc conferința finală, unde reprezentanții din fiecare raion vor prezenta proiectele elaborate.

În cadrul proiectului, de asemenea, va fi elaborat un Ghid  practic privind elaborarea proiectelor regionale în sectorul economic, care va fi distribuit autorităților publice locale, sectorului asociativ, agenților economici interesați în elaborarea proiectelor din toate regiunile de dezvoltare din țară.

Reamintim că Proiectul este finanțat de Agenția Cehă de Cooperare și Dezvoltare și derulează  în perioada octombrie 2014 - septembrie 2015. Scopul proiectului este de a contribui la dezvoltarea social economică echilibrată a regiunii prin sporirea capacităților actorilor locali și regionali în analiza complexă a problemelor economice, identificarea oportunităților de diversificare economică și acordarea asistenței în elaborarea propunerilor de proiecte regionale competitive de susținere a sectorului privat în baza experienței din Cehia.