Prima   -  Presa   -  Noutăți - AdrSud a luat parte la Ședința nr. 2 a Grupului de Lucru per Proiect în sectorul Aprovizionare cu Apă și Canalizare din raionul Cahul

AdrSud a luat parte la Ședința nr. 2 a Grupului de Lucru per Proiect în sectorul Aprovizionare cu Apă și Canalizare din raionul Cahul

   
21.07.2015   1016 Accesări  

În cadrul proiectului "Modernizarea Serviciilor Publice Locale", domeniul de intervenție 2, "Planificarea și Programarea Regională", a fost stabilit obiectivul eficientizării serviciilor publice în domeniul Alimentării cu Apă și Canalizării (AAC), inclusiv optimizarea nivelului calității acestor servicii prin acțiuni de modernizarea acestora  în conformitate cu standardele europene.

În acest sens, au fost efectuate 7 ateliere de lucru, în urma cărora au fost instituționalizate 2 Grupuri de Lucru per Proiecte, pentru Regiunea de Dezvoltare Sud. Prezenta ședință de lucru a Grupului de Lucru per Proiect în sectorul Aprovizionare cu Apă și Canalizare este organizată în vederea prezentării rezultatelor preliminare obținute în procesul elaborării studiului de fezabilitate în baza Conceptului de Proiect Viabil Cahul.  Participanți la această ședință  au fost reprezentanții ADR Sud, Consiliul Raional Cahul, reprezentanții APL implicați în proiect, GIZ/MSPL.

Prezentarea rezultatelor obținute în procesul elaborării studiului de fezabilitate în baza Conceptului de Proiect Viabil Cahul, stabilirea pașilor următori în elaborarea studiului de fezabilitate a constituit obiectivul ședinței de lucru.

       

Prezentarea rezultatelor obținute în procesul elaborării studiului de fezabilitate ce ține de compartimentul tehnic, situația existentă și propusă, planul investițional, trecerea de la investiții pe termen lung la investiții pe termen scurt, au fost prezentate de Dl. Victor Gaina.

Dl. Mihail Rogovei a atenționat despre compartimentul financiar și anume despre finanțarea proiectului, accesibilitatea tarifului, recuperarea costurilor prin tarif, evaluarea tarifului. Instruirea la compartimentul legal și instituțional a fost efectuată de către Dl. Victor Găină.

Primarul de Cahul, Nicolae Dandiș a subliniat în urma ședinței :"Astăzi, am avut posibilitatea să cunosc primarii și partenerii  din cele 3 sate implicate în proiect - Crihana, Manta, Roșu, fapt ce este important din punct de vedere al familiarizării asupra anumitor lucruri ce se desfășoară în cadrul acest proiect, precum nivelurile de indicatori a elaborării studiului de fezabilitate. Aș dori să aduc sincere mulțumiri echipei ADR Sud pentru implicare și suportului GIZ pentru că facilitează accesul la condiții favorabile cetățenilor raionului Cahul". Primarul de Cahul a mai menționat că suma investițiilor studiului de fezabilitate este  destul de semnificativă și având în vedere importanța acestui proiect și impactul pozitiv asupra populației și a Regiunii Sud, acesta trebuie să fie de o importanță nu doar regională, ci și națională.

În urma ședinței s-a decis - echipa experților GIZ/MSPL va continua elaborarea studiului de fezabilitate pentru or. Cahul, satele Cotihana și Pașcani  conform volumului de lucru agreat în cadrul ședinței.