Prima   -  Presa   -  Noutăți - Într-un corp sănătos o minte sănătoasă

Într-un corp sănătos o minte sănătoasă

   
16.12.2015   2553 Accesări  

Călătoria mea din Chișinău spre Căușeni a durat puțin mai mult de o oră. În Căușeni, am parcat în fața unei clădiri imense, pentru care de fapt am și venit în acest orășel. E Complexul Sportiv, recent transformat în Școala sportivă din Căușeni. O clădire nou-nouță, abia ieșită de sub mistriile zidarilor. A fost edificat din talpă, are 5 săli sportive cu o suprafață de 4,5 mii m2. Construcția Complexului Sportiv Căușeni a început în decembrie 2010, iar lansarea oficială a avut loc la 22 noiembrie 2013. Costul total a constituit 43,6 milioane de lei, banii fiind alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională (32,3 mln de lei) și Consiliul Raional Căușeni (11,3 mln lei). Edificiul este conectat la toate rețelele utilitare - apeduct, gazoduct, canalizare, energie electrică.

Multifuncționalitatea  unui edificiu

Primul om care m-a întâlnit la Căușeni a fost, cum și mă înțelesesem, directorul acestui edificiu, Grigore Covalenco. Ne salutăm, îmi prezintă echipa cu care lucrează și pornim într-o primblare să explorăm sală cu sală acest Complex, care susține el, „ e unicul în Republica Moldova și desfășoară tocmai 12 probe sportive". Prima destinație este sala de forțe, care este dotată cu cele mai performante aparate de forță. În sală, antrenorul instruia un grup de băieți și fete care trăgeau din greu de fiere. Din spusele lui aflu că lunar aproximativ 25 de persoane frecventează sala de forțe. "E mult, e puțin, nu știu. Important este că în fiecare lună vin persoane noi, care doresc să facă sport și să se mențină în formă fizică bună. "

Urmează "Sala Mare ", așa numesc cei de acolo sala de 300 de locuri care este destinată jocurilor de echipă: fotbal, baschet, volei, tenis de câmp și handbal. "Totul funcționează ca ceasul", îmi spune Grigore Covalenco.  Are dreptate, totul arată impecabil și curat: scaune, inventar sportiv, vestiare și cabine de duș. " Seara după orele 18:00 această sală este închiriată de cei care doresc să joace sporturile de echipă. De exemplu, angajații de la vamă vin de trei ori pe săptămână, plătesc pentru arendă și joacă volei. Avem un grup de electricieni care de asemenea vin seara și joacă volei", ne spune directorul Complexului. Banii colectați sunt folosiți pentru achitarea facturilor pentru lumină, gaz sau apă.

Mergem în sala de șah, aranjată cu mese și scaune "transformer", care la necesitate pot lua forma unor mese simple, iar  sala se transformă astfel într-una în care se pot organiza conferințe și seminare. "un astfel de proiect trebuie să își aibă utilitatea, altfel nu își are rostul", spune domnul Grigore. O luăm la fugă prin celelalte încăperi: săli de sport, de dansuri, saune, bazin, și... hotel, la care sunt cazați sportivii din alte raioane, atunci cînd vin la competiții în Căușeni.

Succesele nu se lasă așteptate

Se pare că directorul Complexului intenționat a lăsat marea surpriză pentru sfârșitul plimbării noastre. Sala de lupte greco-romane. Ne apropiem de o ușă în spatele căreia se aude un glas  de copil: "Încălzim gleznele, mînile. Ne ridicăm, facem un cerc....Atenție, așa, abdomene de zece ori". Intru. Un grup de copii cu vîrsta cuprinsă între 5 și 8 ani, pe care tocmai i-am prins în plin antrenament.  Mă apropii de un domn ce se prezintă: "Vladimir Iurco, antrenorul de luptă liberă și lupte greco-romane", o persoană de altfel respectată în lumea sportului din țară. Domnul Grigore mă lasă în grija lui Vladimir Iurco și pleacă, căci "are treabă", însă îmi promite că "vine să mă petreacă".

În timp ce copii își continuă antrenamentul, Vladimir Iurco îmi spune că "majoritatea acestora vin din satele  alăturate și se ocupă aici, pentru că doar Complexul Sportiv le pune la dispoziție toate condițiile pentru antrenament pentru  ca ei să arate rezultate bune atât la nivel național, cât și internațional". "Domnul Iurco", așa îl strigă copiii, a fost primar în Ucraina, un sat din raionul Căușeni, însă pentru el, "sportul este întreagă viață. Cel mai frumos lucru e să vezi rodul muncii tale în copii, care sunt viitorul nostru. Bineînțeles, e greu să muncești cu ei, sunt copii, însă satisfacția când îi vezi că se întorc acasă de la competiții cu medalii și cupe e neprețuită și șterge într-o singură clipă toate amintirile greutăților prin care s-a trecut".

În doar un an și jumătate, de când  a fost deschisă, Școala Sportivă din raionul Căușeni a dat deja premianți la campionatele naționale și europene. Doar în ultimele șase luni ale anului curent, 17 sportivi au devenit campioni ai Republicii Moldova la trei probe sportive: kikboxing, orientare sportivă și lupte greco-romane, iar 31 de sportivi de la Școala Sportivă din Căușeni sunt membri ai loturilor naționale la diferite discipline sportive. Una este Dana Paniș, care a devenit recent campioana țării la lupte greco-romane. În august Dana a reprezentat Republica Moldova la Campionatul European, ce sa desfășurat în Belgrad, Serbia. "Îl vezi pe băiețelul acela din colț, care se antrenează singur, e fratele Danei. Sunt sigur că va ajunge departe, poate chiar mai departe decât sora lui. Vino iar la noi peste 2-3 ani la noi în ospeție și te vei convinge", îmi spune zâmbind domnul Iurco. Mă apropii de le și îl rog să facă o pauză. Mihai Paniș, așa îi spune băiatului, se antrenează de un an de zile. Este din Cârnățeni, un sat situat la 5 km de Căușeni. Pentru antrenament, vine cu microbuzul de trei ori pe săptămână la Căușeni. Dragostea pentru sport i-a fost transmisă de sora lui, Dana. "M-am interesat de prietenii care veneau aici, după care am venit o dată, a doua oară și mi-a plăcut mult. Am participat la competiții raionale, unde am luat locul doi și trei. Pe viitor vreau să ajung cel  mai bun, pentru asta însă trebuie să mă antrenez mult mai mult", îmi spune Mihai.

Sportul și performanțele în acest domeniu depind în multe cazuri de condițiile de antrenament. Când acestea sunt, rezultatele nu întârzie să apară.

Cultura sportului în Căușeni

Cultura sportului începe încet, încet să prindă viață în raionul Căușeni și, asta, în mare parte se datorează Complexului Sportiv care există în oraș.

Grigore Covalenco ne spune că în doar aproape doi ani de la apariția acestui Complex Sportiv, "se vede cum cultura căușenenilor se schimbă. Dacă în trecut toți mergeau la bar, la cumătru, sau la picnicuri, acuma mulți vin să se antreneze și să facă sport. Știu foarte mulți oameni care și-au făcut un obicei în a frecventa Complexul nostru".

Domnul Iurco susține că, „Complexul Sportiv a rupt o grămadă de copii de pe drumuri. Acum vin aici, se antrenează, iar părinții sunt liniștiți pentru că știu unde se află copii lor. Noi avem grijă de ei....Unii sunt aduși aici de părinți de la grădiniță pentru două ore la antrenament, după care părinții îi duc înapoi la grădiniță. Copii deprind repede, le place și își fac noi prieteni aici".

Cele aproape două ore cât am stat cu copiii au trecut ca o clipă. Domnul Iurco anunță că antrenamentul a luat sfârșit. Copii merg la cabinele de duș. Pe coridor întâlnesc câțiva părinți care au venit să își ia odraslele. Mă apropii de o doamnă care ține un copil în brațe și intru în vorbă cu ea. Îmi spune că are un băiat care tocmai și-a încheiat antrenamentul. Tatiana Flocea, așa îi spune doamnei, își aduce copilul la Complexul Sportiv, " în primul rând pentru că aici el lasă toată energia care o acumulează, iar când se întoarce acasă este cu mult mai liniștit și ne putem pregăti în liniște pentru temele de la școală. În al doilea rând, copilul se dezvoltă fizic, se observă foarte bine cum cresc mușchii, iar al treilea rând se simte cu mult mai liber și sănătos. Pe viitor chiar ne gândim că sportul ar putea să fie o profesie pentru el, de ce nu?"

Provocările există, însă important e să le poți depăși

Domnul Grigore, directorul, cum mi-a și promis a ieșit să mă petreacă. Eu sunt o persoană care nu prea crede în lucruri ideale. Astfel, risc și îl întreb, dacă au careva probleme, sau măcar una. Nu stă mult pe gânduri și îmi răspunde " bineînțeles că există și anume, pe timp de vară este cald în Complex însă...", se arată el optimist, "sunt sigur că pe parcurs o vom rezolva.  Ne gândim la instalarea unui sistem de aer condiționat. Acum încercăm să identificăm anumite resurse pentru asta... în schimb pe timp de iarnă nu ducem lipsă de căldură, tot Complexul este încălzit. Avem două cazangerii una pe gaz, alta pe biomasă. Bineînțeles, că cea cu gaze e mai eficientă, mai puternică, însă beneficiul e că avem alternativă".

În drum spre Chișinău încerc să gândesc la cele povestite de actorii acestei istorii și mă întreb, ce ar fi dacă măcar în fiecare raion ar exista câte un Complex Sportiv asemenea celui se la Căușeni? Nu prea am răspuns în acest caz, însă sunt sigur că existența acestora ne-ar ajuta să creștem generații sănătoase atât din punct de vedere fizic cât și spiritual.

Sursa: Buletinul Informativ

 "Dezvoltare Regională" Nr.2, 2015