Prima   -  Presa   -  Noutăți - Ziua Europei, sărbătorită în sudul țării, la Cahul

Ziua Europei, sărbătorită în sudul țării, la Cahul

   
17.05.2016   1448 Accesări  

Europa s-a simțit la ea acasă în Sudul țării! Cahulul a găzduit în aceste zile un eveniment special, dedicat Zilei Europei, la care au participat primari ai localităților din zonă, reprezentanți ai Consulatului General al României la Cahul,  Fundației Comunitare de Dezvoltare Regională și Agenției de Cooperare Transfrontalieră și Integrare Europeană. Evenimentul a fost organizat de Agenția Regională Sud în parteneriat cu Primăria și Consiliul Raional Cahul.

Ziua de 17 mai  a fost pentru cahuleni o zi a bucuriei de a fi împreună, a voinței de solidaritate, o zi a marii comunități din care fac parte toți cetățenii UE. În această zi , în sala Consiliului Raional Cahul, locuitorii capitalei europene a țării, dar și cei din centrul de reședință al Regiunii Sud  și-au dat întâlnire pentru a împărtăși bucuria unor realizări comune în ceea ce privește implementarea proiectelor de dezvoltare locală și regională. Totodată, pentru a face schimb de experiență și  a disemina istoriile de succes și lecțiile învățate în ceea ce privește valorificarea deocamdată modestă a surselor financiare acordate de către UE prin programele operaționale comune.

Mesajul cahulenilor, care împreună cu frații lor de peste Prut și partenerii din Ucraina valorifică mai multe fonduri structurale europene, a fost de Ziua Europei unul foarte și foarte clar: "Parcursul European este o afirmație a modului în care ne vedem viitorul țării noastre și un plan cum putem atinge acest obiectiv!"

 În această ordine de idei, Ion Groza, președinte al raionului Cahul, a declarat: "Sărbătorim împreună astăzi o Uniune care unește și apropie jumătate de miliard de oameni de diferite naționalități, cu aspirații comune și respect pentru valorile democratice care stau la baza activității politice a UE. Pentru mine personal, Uniunea Europeană înseamnă, în primul rând, drepturi și responsabilități. Totodată, sunt conștient de faptul că integrarea europeană este cel mai bun mod de a transforma țara noastră.  Ea nu va rezolva toate problemele noastre, dar va oferi un plan în a schimba țara noastră în bine. Reformele implementate pentru a ne apropia de UE vor consolida democrația, vor duce la creșterea bunăstării populației, inclusiv prin oferirea unor servicii publice de o calitate sporită. Aceste reforme sunt pentru beneficiul cetățenilor noștri și necesită a fi implementate în orice caz, dar integrarea europeană este cel mai rapid și mai eficient mod de realizare a acestora."

"Un viitor european înseamnă mai multe locuri de muncă și salarii mai bune, comerț mai extins și investiții sporite și, nu în ultimă instanță, un sprijin în consolidarea respectării drepturilor omului și în promovarea libertății de circulație a cetățenilor noștri", a specificat Ion Groza,  menționând că schimbările respective necesită timp și eforturi din partea tuturor cetățenilor.

În contextul sărbătoririi Zilei Europei la Cahul, viceconsulul României la Cahul, Cosmin Ungureanu, a îndemnat locuitorii raionului gazdă, dar și din toată Regiunea de Sud, la unitate și cooperare, la intensificarea cooperării transfrontaliere între Republica Moldova și România, precum și la aprofundarea relațiilor bilaterale cu alte țări, cum sunt Germania, Polonia, Elveția, Franța etc. În numele Consulatului General al României la Cahul, oficialul român a declarat că țara sa este gata să sprijine în totalitate Republica Moldova în parcursul său european, oferindu-i nu doar o vastă experiență similară, dar și posibilitatea de a accesa, prin intermediul parteneriatelor cu autoritățile locale, fonduri europene.

Într-un spirit de ardență și solidaritate cu ceilalți vorbitori care au abordat perspectiva europeană a Republicii Moldova, Maria Culeșov, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, a ținut să mulțumească autorităților publice locale din raionul Cahul pentru interesul, implicarea activă și efortul susținut în ceea ce au făcut și continuă să facă, pentru proiectele implementate cu succes în raionul Cahul, precum și pentru buna cooperare care există între Agenție și factorii de decizie locali în ceea ce privește impulsionarea procesului de dezvoltare regională și îmbunătățirea vieții cetățenilor din regiune.  

 

"Decizia de a sărbători Ziua Europei la Cahul este una determinată de faptul că această unitate teritorial-administrativă este una deosebit de receptivă și activă. Vorba e că raionul Cahul a implementat până în prezent cele mai multe proiecte de infrastructură, finanțate din sursele financiare ale Uniunii Europene, inclusiv cu suportul Agenției Internaționale de Cooperare a Germaniei în Republica Moldova (GIZ Moldova). Totodată, Ziua Europei este și sper să rămână o ocazie specială de a ne întâlni și a face totalurile muncii depuse în comun și a beneficiilor obținute de către țara noastră în contextul integrării europene. Sunt convinsă că, din an în an, aceste rezultate vor deveni tot mai consistente, iar apropierea de UE - tot mai evidentă", a specificat șefa Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Maria Culeșov.

În cele ce urmează, în susținerea afirmațiilor doamnei director ADR Sud au venit Vlad Cășuneanu, vicepreședintele raionului Cahul, Ion Nebunu , directorul Fundației Comunitare de Dezvoltare Regională, Valeriu Ajder, directorul Agenției de Cooperare Transfrontalieră și Integrare Europeană, Eugen Lupașcu, șeful Secției management proiecte la ADR  Sud, prezentând o serie de proiecte implementate și în curs de implementare în raionul Cahul cu suportul financiar al Uniunii Europene.

În derularea evenimentului, și alți oratori, printre care Florentina Natalia Budescu, Director al Asociatiei de Cooperare Transfrontaliera Euroregiunea Dunarea de Jos, Galati, România, Tatiana Romaniuc, viceprimar de Cahul, au reiterat asupra faptului că pentru a atrage cât mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea sa regională, Republica Moldova trebuie să își fortifice capacitatea instituțională și umană.

Ziua Europei la Cahul a culminat cu o vizită de studiu a participanților la proiectul "Reabilitarea stației de tratare a apei potabile din orașul Cahul", implementat cu suportul GIZ Moldova.