Prima   -  Presa   -  Noutăți - A avut loc recepția finală a lucrărilor în cadrul proiectului de reabilitare a stației de tratare a apei potabile din orașul Cahul

A avut loc recepția finală a lucrărilor în cadrul proiectului de reabilitare a stației de tratare a apei potabile din orașul Cahul

   
04.05.2017   910 Accesări  

Maria Culeșov, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, împreună cu specialiștii Secției management proiecte, s-au aflat astăzi, la Cahul, unde au participat împreună cu autoritățile publice locale și consultantul GIZ la recepția finală a lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitarea staţiei de tratare a apei potabile din râul Prut, orașul Cahul".

Comisia de recepție, din componența căreia au făcut parte reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, ai Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, ai Primăriei și Consiliului Raional Cahul, ai Inspecției Ecologice, Serviciului Protecției Civile și Situații excepționale, Centrului de Sănătate Publică și altor instituții abilitate cu funcții de control, a verificat, în prezența antreprenorului, executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legislației, a contractului de antrepriză, ale documentației de execuție și reglementărilor specifice, cu respectarea exigențelor esențiale în construcții, termenele și calitatea definitivării lucrărilor prevăzute în contractul încheiat între investitor și executant, precum și în documentația anexată la contract.

După cercetarea vizuală a obiectului și constatarea la fața locului a înlăturării de către antreprenor a tuturor obiecțiilor consemnate anterior, membrii comisiei au  acceptat recepția finală și au semnat procesul-verbal de recepție a lucrărilor în cadrul proiectului de modernizare a stației de tratare a apei potabile din orașul Cahul, implementat cu suportul Guvernului Federal al Germaniei prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Urmează să aibă loc transmiterea documentației ce ține de reabilitarea construcției finalizate către aplicantul proiectului, Primăria orașului Cahul, în gestiunea căreia se află actualmente Stația de tratare a apei potabile din râul Prut.

Staţia de tratare din orașul Cahul are o capacitate de 17,4 mii m3/zi, deserveşte 39800 de locuitori şi asigură tratarea apelor uzate colectate din râul Prut. Reabilitarea respectivei stații este parte componentă a proiectului investițional "Îmbunătățirea serviciilor de apă și canalizare în raionul Cahul", în cadrul Proiectului-pilot "Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud și Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Valoarea lucrărilor de reabilitate a staţiei de tratare din orașul Cahul ajunge la suma de circa 11 milioane de lei. Sursele de finanțare sunt acoperite de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), din numele Ministerului Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ).

Necesitatea efectuării lucrărilor de reparație a stației de tratare din Cahul a fost identificată de către finanțatori și autoritățile publice locale, fiind în deplină concordanță cu Strategia de dezvoltare socio-economică a raionului, capitolul Aprovizionare cu Apă și Canalizare.