Prima   -  Presa   -  Noutăți - Un nou сontract semnat astăzi va da startul conectării la rețeaua de drumuri naționale – R3 a localităților și a drumurilor locale pe coridorul 20-RD Sud, R34 – Sîrma-Tomai-Sărăteni-Hîrtop

Un nou сontract semnat astăzi va da startul conectării la rețeaua de drumuri naționale – R3 a localităților și a drumurilor locale pe coridorul 20-RD Sud, R34 – Sîrma-Tomai-Sărăteni-Hîrtop

   
24.07.2017   1680 Accesări  

Astăzi, 24 iulie 2017, Maria Culeșov, directorul ADR Sud, Vladimir Medoni, primarul comunei Hîrtop , rl. Cimișlia, și Gheorghe Negură, directorul SRL "ACIT TRANS", au semnat Contractul de antrepriză privind executarea lucrărilor în cadrul proiectului "Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin conectarea localităților și a drumurilor locale de pe coridorul 20 - RD Sud, R34-Sîrma-Tomai-Sărăteni-Hîrtop- la rețeaua de drumuri naționale".

Acesta este al treilea contract semnat în acest an de ADR Sud în scopul implementării unuia din cele cinci proiecte selectate din Regiunea de Dezvoltare Sud incluse prin Hotărâre de Guvern în Documentul Unic de Program și aprobate spre finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională începând cu 2017.

Contractul de executare a lucrărilor de construcție a drumurilor locale Sîrma-Tomai-Sărăteni-Hîrtop și conectarea acestora la rețeaua R3  a fost atribuit firmei "ACIT TRANS" SRL, cîștigătoare a Licitaţiei Publice nr. LP/01822 din 26.06.2017, desfășurate de ADR Sud în cadrul proiectului nominalizat.

Inițial, conform cererii de finanțare, valoarea estimativă a lucrărilor preconizate a proiectului era de

45 066 000.00 lei, inclusiv TVA. În rezultatul procedurii de achiziție publică, însă, valoarea lucrărilor de construcţiei-montaj ce reprezintă obiectul contractului de antrepriză semnat între Agenția de Dezvoltare Regională Sud, Primăria comunei Hîrtop și SRL „ACIT TRANS" a scăzut până la

37 963 659.30 lei MD, inclusiv TVA.  Astfel, prin organizarea procedurii de licitatie publică, care se bazează pe principiul economic al concurenței, de către ADR Sud au fost economisiți bani publici în sumă 7 102 340.70 lei.

Firma „ACIT TRANS" SRL, cîștigătoare a licitației publice și în continuare prestator  și-a asumat obligațiunea să execute lucrările prevăzute în contract în termen de 15 luni calendaristice din momentul înregistrării contractului la Agenția Achiziții Publice, primirii ordinului de începere a execuţiei și asigurării lucrului ritmic de către beneficiarul ordonator de credite.

După semnarea contractului de executare a lucrărilor și înregistrarea acestuia la Agenția Achiziții Publice, practic, va fi dat startul lucrărilor.

Beneficiarii proiectului sunt circa 2500 locuitori ai s.Hîrtop și ai s.Mereni., 8 instituții publice, circa 3000 locuitori com.Albina, s.Valea Perjei.

Rezultatul acestui proiect devine:

  • 3.1 km de drum construit Hîrtop-Mereni
  • 2.02 km drum reabilitat din centrul com. Hîrtop - pînă la rețeauna de drum național național R3
  • 2-4 locuri de muncă permanente nou-create (pentru întreținerea drumului construit)

Implementarea acestui proiect participă nemijlocit la asigurarea unei conectivități durabile între localitățile cu potențial economic avansat din Regiunea de Dezvoltare Sud.