Prima   -  Presa   -  Noutăți - CCI invită agenții economici la ”Misiunea Cumpărătorului” în Antalia, Turcia

CCI invită agenții economici la ”Misiunea Cumpărătorului” în Antalia, Turcia

   
14.08.2017   980 Accesări  

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova invită agenții economici să participe la programul internațional "Misiunea Cumpărătorului", coordonat de către Ministerul Economiei din Turcia. Evenimentul va avea loc în or. Antalia, Turcia în perioada 27 - 30 septembrie 2017 în timpul desfășurării Reuniunii Internaționale a Producătorilor din domeniul Farmaceutic.

Agenda Reuniunii prevede vizitarea standurilor producătorilor farmaceutici, întrevederi de afaceri bilaterale.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate o gamă largă de produse farmaceutice și parafarmaceutice, produse farmaceutice pentru mamă și copil, suplimente nutritive și vitamine, produse pentru igiena corporală, produse ortopedice, produse pentru îngrijirea intimă, produse cosmetice și de parfumerie de la diverși producători. Pentru mai multe detalii, accesați www.uluslararasieub.com.

Organizatorii acoperă: cazarea în hotel de 4* (mic dejun inclus), transfer aeroport-hotel-aeroport, transport intern, ghid vorbitor de l. rusă, vizitarea expoziției, participarea la programul de afaceri.

Participantul achită: bilet de avion Chișinău-Antalia-Chișinău, taxa de participare. Membrii CCI a RM - 2000 MDL (toate taxele incluse). Non-membrii CCI a RM - 2500 MDL (toate taxele incluse).

Evenimentul are drept obiective principale intensificarea relațiilor comercial-economice moldo-turcești, identificarea noilor posibilități de afaceri, stabilirea contactelor directe de colaborare, familiarizarea cu ultimele tendințe ale anului 2017 din domeniul farmaceutic.

Pentru o pregătire riguroasă a programului deplasării, intervenim cu rugămintea de a ne transmite din timp formularul de participare (Formular_ro.doc , formular_rus.doc) la Misiunea Cumpărătorului la adresa: inga.leontean@chamber.md sau fax: 022 22 26 26.

Termenul limită de depunere a formularelor de participare - 05 septembrie 2017.

Pentru informații suplimentare și confirmări vă puteți adresa la Direcția Relații Internaționale din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Persoană responsabilă: Inga Leontean - tel: 022 22 26 26.

 

Sursa: chamber.md