Prima   -  Presa   -  Noutăți - A avut loc recepția finală a lucrărilor în cadrul proiectului de construcție a sistemului de canalizare în satul Roșu, raionul Cahul

A avut loc recepția finală a lucrărilor în cadrul proiectului de construcție a sistemului de canalizare în satul Roșu, raionul Cahul

   
13.09.2017   258 Accesări  

Marți, 12 septembrie 2017, a avut loc recepția finală a lucrărilor în cadrul proiectului investițional "Construcția sistemului de canalizare în satul Roșu, raionul Cahul", implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, Primăria satului Roșu, cu suportul Guvernului Republicii Federale a Germaniei prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Comisia de recepție, din componența căreia au făcut parte reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), ai Primăriei satului Roșu și ai Consiliului Raional Cahul, ai Inspecției de Stat în Construcții, ai Inspecției Ecologice, Serviciului Protecției Civile și Situații excepționale, Centrului de Sănătate Publică și altor instituții abilitate cu funcții de control, s-a întrunit în ședință și a verificat, în prezența antreprenorului, a managerului de proiect și responsabilului tehnic, executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legislației.

De asemenea, membrii comisiei de recepție au examinat, pas cu pas, îndeplinirea cerințelor contractului de antrepriză, ale documentației de execuție și a reglementărilor specifice, cu respectarea exigențelor esențiale în construcții, și au verificat termenele și calitatea definitivării lucrărilor prevăzute în contractul încheiat între investitor și executant, precum și în documentația anexată la contract.

După cercetarea vizuală a obiectului  și constatarea la fața locului a înlăturării de către antreprenor a tuturor obiecțiilor consemnate anterior, membrii comisiei au acceptat recepția finală și au semnat procesul-verbal de recepție a lucrărilor în cadrul proiectului de construcție a sistemului de canalizare în satul Roșu,  implementat cu suportul Guvernului Federal al Germaniei prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Urmează să aibă loc transmiterea documentației ce ține de construcția finalizată către aplicantul și beneficiarul  proiectului, Primăria satului Roșu, care, ulterior, va transmite rețeauna de canalizare nou construită în gestiunea SA „Apă-Canal" Cahul.

Reiterăm că măsura investițională ce a ținut de construcția sistemului de canalizare din satul Roșu este parte componentă a proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de apă și canalizare în raionul Cahul", implementat în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" (MSPL) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, ADR Sud și administrația publică locală a satului Roșu.

Grație implementării acestui  proiect au fost construiți 22,48 km de rețea de canalizare, dintre care 15,09 km de rețea gravitațională în interiorul satului Roșu și 7,39 km de rețea sub presiune, care va transporta apa uzată de la stațiile de pompare spre stația de tratare și epurare a apelor uzate din orașul Cahul. De asemenea, au fost construite 4 stații de pompare performante (de tip  monobloc din material plastic PEID), cu asigurarea căilor de acces, prin reparația a 0,96 km de drum.

Realizarea cu succes a proiectului dat, va asigura accesul la servicii de  canalizare a  2154 locuitori ai satului Roșu, a 4 instituții publice, 800 gospodării și 35 agenți economici.

Costul total al proiectului "Construcția sistemului de canalizare în satul Roșu" este de circa 16,04 milioane lei, acesta având drept obiectiv general dezvoltarea infrastructurii de  canalizare prin utilizarea unor tehnologii prietenoase mediului.

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) şi sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul României, Guvernul Suediei, Uniunea Europeană și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).