Prima   -  Presa   -  Noutăți - Ofertele depuse în cadul licitației publice pentru construcția apeductului magistral Leova-Iargara, evaluate de specialiștii ADR Sud și experții GIZ

Ofertele depuse în cadul licitației publice pentru construcția apeductului magistral Leova-Iargara, evaluate de specialiștii ADR Sud și experții GIZ

   
18.10.2017   694 Accesări  

Astăzi, la sediul ADR Sud are loc evaluarea ofertelor depuse, săptămâna trecută, în cadrul licitaţiei publice desfășurate în scopul achiziționării lucrărilor în cadrul proiectului „Construcţia apeductului magistral Leova-Iargara", finanțat din sursele Guvernului Federal al Germaniei prin intermediul GIZ.

Grupul de lucru pentru achiziții, în frunte cu directorul ADR Sud, Maria Culeșov, s-a întrunit în ședință pentru a evalua din punct de vedere administrativ, tehnic și financiar cele cinci oferte depuse în cadrul licitației publice organizate în vederea construcției apeductului magistral leova-Iargara, de către societățile pe acțiuni românești „Hidroconstrucția" și „Conest", și societățile cu răspundere limitată "Polimer Gaz Conducte", „Izodromgaz" și „Laiola" din Republica Moldova.

Grupul de lucru este asistat în cadrul procedurii de evaluare a ofertelor in vederea atribuirii contractelor de achizitii publice de experți naționali și internaționali angajați de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Experții urmează să se ocupe în mod special de evaluarea tehnică a ofertelor.

Astfel, de competența comisiei de evaluare ține să verifice propunerile tehnice prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor minime din caietul de sarcini sau din documentaţia descriptivă, să examineze propunerile financiare prezentate de ofertanţi, să stabilească ofertele inacceptabile sau neconforme și ofertele admisibile, precum și oferta câștigătoare. În final, grupul de lucru pentru achiziții urmează să identifice oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pe bază de calitate tehnică și preț. 

Proiectul „Construcția apeductului magistral Leova-Iargara" este parte componentă a proiectului Modernizarea Serviciilor Publice Locale de Aprovizionare cu Apă (AAC) din raionul Leova". Acesta are o valoare totală de circa 3.500.000,00 Euro sau peste 70 de milioane de lei și este susținut financiar de Guvernul Republicii Federale Germania prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

La apeductul magistral Leova - Iargara care urmează a fi construit, cu o lungime de circa 23,0 km, urmează a fi conectate orașele Leova și Iargara, satele Filipeni, Romanovca, Sărata Nouă, Hănăsenii Noi și Cupcui, cu un număr total de 23.433 de locuitori.