Prima   -  Presa   -  Noutăți - Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, genericul unei conferințe regionale desfășurate de ADR Sud la Cimișlia

Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, genericul unei conferințe regionale desfășurate de ADR Sud la Cimișlia

   
29.05.2018   607 Accesări  

În data de 28 mai 2018, Agenția de Dezvoltare Regională Sud, cu suportul financiar al Agenției Austriace pentru Dezvoltare, a desfăşurat, la Cimișlia, Conferința regională cu genericul: "Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării".

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, ai Ministerului Investiţiilor şi Dezvoltării a Republicii Polone, ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud, ai Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare, ai Autorităţilor Publice Locale, ai mediului de afaceri şi ONG-urilor din Regiunea de Dezvoltare Sud.

În cuvântul de deschidere a lucrărilor conferinței, în numele autorității centrale, Igor Malai, șeful Direcției politici de dezvoltare regională din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a salutat participanții la acest eveniment, menționând importanța unor astfel de activități pentru fortificarea capacităților de coordonare și promovare a Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD) în Republica Moldova.

Maria Culeșov, directorul ADR Sud, a mulțumit celor care au manifestat interes și au dat curs invitației de a participa la conferința SUERD. "Ne dorim ca această activitate a ADR Sud realizată în comun cu MADRM și ADA, să contribuie la o mai mare deschidere pentru actorii de dezvoltare regională din Regiunea de Sud a Republicii Moldova a oportunităților pe care SUERD le poate oferi țărilor participante la această inițiativă europeană", a specificat Maria Culeșov.

Evenimentul și-a propus să dezbată subiecte de actualitate, cum ar fi: oportunitățile și provocările cu care se confruntă Republica Moldova în procesul promovării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, experiențele proiectelor dezvoltate în cadrul SUERD, inclusiv în statele din Spațiul Economic European, precum și energia sustenabilă ca arie prioritară a SUERD.

În a 2-a parte a conferinţei, Igor Malai, reprezentantul MADRM, a prezentat "Liniile Directoare ale revitalizării urbane în Republica Moldova", document ce are menirea de a acorda suport oraşelor din ţară în vederea elaborării Programelor de revitalizare a zonelor urbane. După, a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri la acest subiect al consultărilor publice.

Reamintim că Republica Moldova este parte a Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării din anul 2010, iar Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului este coordonator al implementării și promovării acesteia în țara noastră. Scopul proiectului „Dunărea Unește", implementat cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), cu fonduri ale Cooperării Austriece pentru Dezvoltare este fortificarea capacităților de coordonare și promovare a SUERD în Republica Moldova, inclusiv a programelor transfrontaliere și transnaționale.