Prima   -  Presa   -  Noutăți - O nouă ediție a festivalului “iProsop” organizată la Selemet, raionul Cimişlia

O nouă ediție a festivalului “iProsop” organizată la Selemet, raionul Cimişlia

   
28.05.2018   231 Accesări  

Zeci de meşteri populari au participat în data de 27 mai 2018 la festivalul „iProsop", desfăşurat pentru a treia oară în satul Selemet, raionul Cimişlia. Evenimentul a avut drept scop să reamintească tradiţia prosopului ţesut manual şi să promoveze prosoapele autohtone.

Programul festivalului a inclus expoziţii cu vânzare a prosoapelor, produselor de artizanat și a specialităţilor culinare naţionale, master-class-uri prezentate de creatori populari, programe artistice.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Selemet și Asociaţia obştească „Familii Migrante", în parteneriat cu Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională, Guvernul Suediei, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Biroul Relații cu Diaspora, cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

Potrivit Olga Coptu, directorul Biroului Relaţii cu Diaspora, care în 2015 a iniţiat şi a condus Festivalul „iProsop", o asemenea acţiune este necesară, deoarece în ultimul timp se pierde acest meşteşug ce presupune multă răbdare şi atenţie. „Am ales drept punct de atracţie prosopul pentru a aduce la cunoştinţă lumii frumuseţea lucrurilor demult uitate din cufărul bunicii. Prin intermediul Festivalului „iProsop" ne-am propus să alimentăm dorul oamenilor de frumos, de valorile autentice, precum şi să facilităm oportunităţile antreprenoriale de promovare a culturii naţionale", a subliniat Olga Coptu.

"Tezaurul de la sud este foarte bogat şi divers. Compus din elemente de folclor, gastronomie, meşteşuguri şi tradiţii statornicite istoriceşte, acesta merită să fie promovat şi valorificat printr-un festival cum este iProsop. Îndemn toți tinerii din R. Moldova, cei care sunt aici, dar și cei care au plecat să nu uite de tradiții, de valori, de obiceiuri, pentru că acest prosop tradițional ne unește în cuget și simțire. Acest element național participă la cele mai importante momente din viața unui om - de la naștere și până la deces", a menţionat primarul satului Selemet, Tatiana Badan.

Festivalul de la Selemet a reunit meșteri populari, ansambluri folclorice din țară și de peste hotare, artiști emeriți, reprezentanţi ai etniilor conlocuitoare din zona de sud a ţării - găgăuzi, ucraineni, bulgari ș.a. Oaspeții evenimentului au ocazia să admire diversitatea prosoapelor expuse din colecțiile muzeelor sau personale. De asemenea, pot procura prosoape tradiționale, având posibilitatea  să urmărească procesul de țesere manuală.

Meșterițele au fost la dispoziţia publicului într-o "Casă Mare" improvizată în aer liber. Tehnicile de țesere au fost împărtăşite de către experți de la Muzeul Național de Istorie și Etnografie a Moldovei, precum  și de către bunica Ana Cotruță din Selemet care mai păstrează arta locală de ţesere.

Bucatele tradiţionale din sudul ţării au fost prezentate în Teatrul Gastronomic iProsop, iar pentru cei pasionaţi de sport au fost organizate lupte pentru berbec, iepure şi cocoş, competiţii de ridicare a greutăţilor, table, şah, domino etc.

Evenimentul a fost desfăşurat sub egida brandului Pomul vieții și campania #fiioaspetelenostru.

Sursa: MOLDPRES