Prima   -  Presa   -  Noutăți - Lucrări pe ultima sută de metri la apeductul magistral Leova-Iargara. Acesta urmează a fi dat în exploatare la începutul lunii noiembrie curent

Lucrări pe ultima sută de metri la apeductul magistral Leova-Iargara. Acesta urmează a fi dat în exploatare la începutul lunii noiembrie curent

   
24.10.2018   241 Accesări  

Apeductul magistral Leova-Iargara, construcția căruia a demarat în luna ianuarie a anului 2018, se află acum pe ultima sută de metri și urmează a fi dat în exploatare la începutul lunii noiembrie curent. Apeductul nou, construit cu suportul Guvernului Federal al Germaniei, al Fondului Național pentru Dezvoltare Regională şi cu implicarea Consiliului raional Leova, va aduce beneficii unui număr de peste 20 de mii de locuitori din sudul Moldovei, asigurându-le acestora accesul la servicii moderne de aprovizionare cu apă și de canalizare.

În această ordine de idei, Maria Culeșov, directorul ADR Sud, șeful Secției management proiecte, Andrei Popușoi, și consultantul MSPL/GIZ, Andrei Tocaru, au întreprins recent o vizită de lucru la șantierul de construcție a apeductului magistral Leova-Iargara, unde, împreună cu antreprenorul general "Polimer Gaz Conducte" SRL, angajații companiei de proiectare, a întreprinderii prestatoare de servicii de aprovizionare cu apă și canalizare "Apă-Canal Leova", responsabilul tehnic și dirigintele de șantier, au monitorizat desfășurarea lucrărilor în cadrul măsurii investiționale "Construcția apeductului magistral Leova-Iargara" din cadrul proiectului AAC Leova, implementat cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), prin intermediul proiectului "Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL).

Responsabilii au constatat că, la moment, antreprenorul efectuează lucrări de testare a rosturilor de sudură pe conducte, de punere în funcțiune a utilajului și amenajare a platformelor, reușind să execute până în prezent circa 94 la sută din volumul total de lucrări, printre care: de montare a rețelelor magistrale de alimentare cu apă, de construcție a stației de captare și a două stații de repompare, precum și de reabilitare a stației de tratare a apei.

De asemenea, în cadrul proiectului dat au fost construite două rezervoare supraterane din panouri metalice a câte 800 m3 fiecare și reabilitate alte două rezervoare de apă subterane din beton armat din orașul Iargara, a câte  700 m3 fiecare.  

Se preconizează ca noua conductă de aducțiune să aprovizioneze cu apă 28 de localităţi din raionul Leova, la apeduct fiind conectate, la prima etapă, localitatea Iargara și orașul Leova, iar la cea de-a doua etapă - satele Filipeni, Romanovca şi Cupcui. Conectarea tuturor localităţilor este planificată pentru sfârşitul anului 2020.

De menționat că măsura investițională "Construcția apeductului  magistral  Leova - Iargara" face parte din  programul  de modernizare a serviciilor de aprovizionare cu apă potabilă a localităților din raionul Leova, care are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață, reducere a riscurilor pentru sănătatea populației și prevenirea exploatării excesive a resurselor naturale și a poluării mediului.

Valoarea totală a lucrărilor este de circa trei milioane de euro sau peste 60 de milioane de lei, dintre care 2,4 milioane de euro sunt oferite de Guvernul Republicii Federale Germania prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), iar 600 de mii de euro sunt alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și de către Consiliul Raional Leova.

**************************************

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" este implementat de către Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului din Republica Moldova şi sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, de Uniunea Europeană, de Guvernul României, de Guvernul Suediei şi de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare.