Prima   -  Presa   -  Noutăți - Agenția de Dezvoltare Regională Sud va coopera cu Programul „Comunitatea Mea"

Agenția de Dezvoltare Regională Sud va coopera cu Programul „Comunitatea Mea"

   
06.11.2018   243 Accesări  

Agenția de Dezvoltare Regională Sud va coopera cu Programul SUA „Comunitatea Mea", realizat de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și asociația IREX. În acest sens, părțile urmează să semneze un Memorandum de Înțelegere, care va prevedea domeniile comune de interacțiune și intervenție, și activitățile pe care instituțiile planifică să le realizeze în comun, sporind astfel procesul de cooperare intercomunitară și îmbunătățind calitatea procesului decizional și a serviciilor publice locale.

Despre intenția de a coopera cu ADR, în cadrul Programului „Comunitatea Mea", dar și despre domeniile majore de intervenție ale acestuia, reprezentanții IREX, Christopher Kaczmarski, director de program, și Alexandru Pelivan, director adjunct program, au comunicat astăzi în cadrul unei întrevederi pe care au avut-o cu Maria Culeșov, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, și echipa instituției responsabile de implementarea politicilor de dezvoltare regională.

Cei de la IREX au relatat, cu lux de amănunte, despre obiectivele majore ale Programului „Comunitatea Mea", despre asistența tehnică și proiectele de infrastructură de care urmează să beneficieze comunitățile selectate. Totodată, și-au exprimat disponibilitatea și dorința de a colabora strâns cu ADR Sud mai ales în domeniile planificării strategice și al cooperării intercomunitare în vederea implicării mai active și mai responsabile a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor, asigurării unei sinergii între Strategia națională de dezvoltare regională, Strategia de dezvoltare regională Sud și planurile de dezvoltare locală, precum și corelarea și aducerea în concordanță a acestora cu alte documente de politici publice.

De asemenea, instituțiile își vor uni eforturile în scopul îmbunătățirii infrastructurii locale și accesului cetățenilor la servicii publice de calitate, planificării și implementării proiectelor comunitare de infrastructură și atragerii investițiilor etc.

În numele întregii echipe ADR Sud, Maria Culeșov și-a arătat deschiderea de a colabora în beneficiul APL din Regiunea de Dezvoltare Sud și impulsionării dezvoltării economice a comunităților din zonă.

 „Acest program este unul oportun mai ales pentru că este implementatîntr-o perioadă când Republica Moldova se află la răscrucea unor opțiuni de dezvoltare, când sunt anunțate o serie de reforme în domeniul administrației publice locale. Și, dat fiind faptul că unul din domeniile de intevenție ale instituției noastre este dezvoltarea  capacitățiloe actorilor de dezvoltare regională, și, mai exact, consolidarea capacităților grupurilor regionale pentru planificarea și luarea deciziilor strategice, acordarea suportului informațional, metodologic și consultativ autorităților administrației publice locale, consider binevenită și absolut necesară cooperarea ADR Sud cu Programul "Comunitatea Mea". Mai ales că este o inițiativă foarte bună de a planifica investițiile de durată, fapt care ar face ca APL să devină mai competitive în atragerea surselor suplimentare de finanțare", a declarat directorul ADR Sud, Maria Culeșov.

Programul "Comunitatea Mea" este un program al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), cu un buget în valoare de 20,5 mln. de dolari SUA (grant), care are scopul de a susține autoritățile publice locale pentru a asigura o guvernare mai eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățeni.

Programul a fost lansat în luna mai anul curent. Durata implementării este de 5 ani, iar beneficiari vor fi peste 100 de localități și peste 100 000 de cetățeni ai Republicii Moldova.

Ținem să precizăm că, în luna august  a anului 2018, au fost selectate primele 20 de localități din RepublicaMoldova care vor primi câte 60 mii de dolari în cadrul programului USAID "Comunitatea Mea". Asistența va fi alocată pentru adoptarea instrumentelor inovative menite să eficientizeze activitatea primăriei. La fel, fiecare comunitate va implementa proiecte de modernizare a infrastructurii locale, care vor duce la îmbunătățirea vieții cetățenilor.

Printre primele 20 de comunități partenere ale Programului "Comunitatea Mea" se regăsesc satele Valea Perjei din raionul Taraclia, Slobozia Mare din raionul Cahul, Borogani din raionul Leova,  Talmaza și Feștelița din raionul Ștefan Vodă, Ursoaia din raionul Căușeni, precum și orașul Cahul din Regiunea de Dezvoltare Sud.

Programul „Comunitatea mea" prevede renovarea drumurilor, montarea sistemului de apeduct şi canalizare, dar şi instalarea iluminatului stradal. Fiecare proiect de infrastructură prevăzut în cadrul programului valorează circa 500 de mii de dolari.  De asistență în cadrul programului „Comunitatea mea" vor beneficia autoritățile publice locale de nivelul I, grupurile civice și mediul de afaceri local, care au ca obiectiv dezvoltarea comunităților, îmbunătățirea și eficientizarea serviciilor publice din toată republica. Proiectul "Comunitatea Mea" este implementat de un consorțiu de organizații condus de IREX, cu participarea TETRA și URBAN INSTITUTE.