Prima   -  Presa   -  Noutăți - Moldova și Qatar vor semna un acord de colaborare în domeniul agriculturii

Moldova și Qatar vor semna un acord de colaborare în domeniul agriculturii

   
07.11.2018   46 Accesări  

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a avut o întrevedere cu Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova, Hamad Rashid Al-Athbi, în cadrul căreia s-a discutat despre proiectul Acordului de colaborare bilateral în domeniul agriculturii și mediului, care va fi semnat, în perioada următoare de instituțiile de resort.

În context, oficialii au realizat un schimb de opinii privind prevederile acordului dintre țări pentru cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică în domeniul agriculturii, iar subiectul principal al dialogului a vizat perspectivele dezvoltării unor proiecte comune în acest sens.

„Considerăm importantă stabilirea acțiunilor comune de stimulare a schimburilor comerciale bilaterale și preluarea bunelor practici în vederea valorificării potențialului de interacțiune între comunitățile oamenilor de afaceri din ambele ţări și promovarea produselor agroalimentare moldovenești pe piața Statului Qatar", a menționat ministrul Nicolae Ciubuc.

Totodată, oficialul a vorbit despre disponibilitatea țării noastre de a intensifica cooperarea comercial-economică între state în domeniul agroalimentar şi atragerea investiţiilor qatariene în infrastructura şi sectorul agroindustrial al țării noastre. De asemenea, ministrul a inițiat discuții privind examinarea posibilității de export a fructelor proaspete și conservelor din fructe și legume, din Republica Moldova pe piața Statului Qatar, crearea unor condiţii reciproc avantajoase pentru efectuarea schimburilor comerciale cu preparate veterinare, precum și identificarea potențialilor investitori pentru implementarea proiectelor din Documentul Unic de Program (DUP) pentru anii 2017-2020.