Prima   -  Presa   -  Noutăți - Provocările Programului de revitalizare urbană și ideile de proiecte, care urmează a fi implementate în cadrul acestuia, subiecte abordate în cadrul unui atelier de lucru

Provocările Programului de revitalizare urbană și ideile de proiecte, care urmează a fi implementate în cadrul acestuia, subiecte abordate în cadrul unui atelier de lucru

   
23.11.2018   109 Accesări  

Un atelier de lucru privind privind revitalizarea urbană a avut loc în decursul acestei săptămâni la Costești, Ialoveni. Atelierul a fost desfășurat în cadrul proiectului "Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a Moldovei în domeniul politicii urbane și de dezvoltare urbană", finanțat prin intermediul Ministerului Investițiilor și Dezvoltării Economice din Polonia.

Reprezentanții a zece orașe, beneficiare ale proiectului, împreună cu facilitatorii locali, cu reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Agențiilor de Dezvoltare Regională, dar și experți din Polonia, funcționari din cadrul Ministerului Investițiilor și Dezvoltării din țara respectivă, reprezentanți ai Solidarity Fund PL au discutat activ privind ideile de proiecte de revitalizare. Acestea din urmă fiind concepute ca măsuri sociale și intervenții de infrastructură, menite să îmbunătățească condițiile de trai și de interacțiune socială în zonele de revitalizare.

Reprezentanții a șase orașe au împărtășit experiența stagiilor pe care le-au avut în Polonia (din perioada 17 - 27 octombrie 2018), venind în fața celor prezenți cu exemple inspiraționale din Leszno, Starachowice și Walbrzych - idei de revitalizare cu implicarea locuitorilor și mobilizare comunitară.

Fiecare oraș a prezentat procesul de elaborare a programului de revitalizare urbană, evidențiindu-se un specific local interesant. Zona de revitalizare din fiecare oraș reprezintă un simbol și o istorie atractivă - de exemplu „Centrul Vechi" din Ocnița; specificul incluziunii minorităților etnice - în Soroca; revitalizarea zonei Școlii Profesionale la Cimișlia; implicarea elevilor de la liceul, și copiilor de la grădinița, din zona Mendeleev la Edineț pentru identificarea ideilor de proiecte etc.

În cadrul atelierului au fost prezenți oaspeți de onoare - Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Polone în Republica Moldova, Bartłomiej Zdaniuk; Grzegorz Pragert și Lukasz Wilkowsky, Ministerstwo Inwestycji i Rozwoju Polonia; experții Andrzej Brzozowy și Rajmund Ryś - Projekty Miejskie; Aneta Nasternak-Kmieć, Primăria Starohowice, Polonia; Igor Malai și Silvia Dragomir - Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Prin activități de grup, studiu de caz și dialog activ, participanții au reușit să facă schimb de păreri și experiențe privind ideile de proiecte elaborate, astfel inspirându-se reciproc. 

Această activitate este implementată în contextul promovării abordării de Revitalizare Urbană în Republica Moldova cu suportul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone.Un atelier de lucru privind privind etapele de elaborare a Programelor de Revitalizare Urbană. revitalizarea urbană a avut loc în decursul acestei săptămâni la Costești, Ialoveni. Atelierul a fost desfășurat în cadrul proiectului "Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a Moldovei în domeniul politicii urbane și de dezvoltare urbană", finanțat prin intermediul Ministerului Investițiilor și Dezvoltării Economice.