Prima   -  Presa   -  Noutăți - Proiectul USAID/APM lansează un apel de granturi pentru stimularea inițiativelor educaționale în sectorul pomușoarelor

Proiectul USAID/APM lansează un apel de granturi pentru stimularea inițiativelor educaționale în sectorul pomușoarelor

   
12.12.2018   166 Accesări  

Data publicării Apelului pentru finanțare: 12 decembrie 2018

Data limită: Dosarele de aplicare pot fi depuse oricând, dar nu mai târziu de 12 mai 2019 (sau până la epuizarea fondurilor)

Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (USAID/APM) anunță un apel de granturi pentru activități care ar oferi oportunități educaționale pentru producătorii de pomușoare sau cei interesați să se implice în acest sector pentru a studia cele mai bune practici în producere, post-recoltare, piața de desfacere și practicile de afaceri, în special vizând căpșunele, zmeura și murele.

Cererile de solicitare de granturi pot fi depuse de organizații locale, asociațiile din sector, 

Activitățile ilustrative includ, dar nu se limitează la:

  • Evenimente educaționale de mare amploare în sectorul pomușoarelor precum ar fi conferințele, cursurile intensive de formare sau forumuri care reunesc formatori și vorbitori remarcabili pentru a aborda provocările și oportunitățile pe care le oferă sectorul;
  • Inițiative pentru femeile din sectorul pomușoarelor. Organizarea evenimentelor de instruire și/sau educative pentru femeile de afaceri din sectorul pomușoarelor sau care vizează femeile care doresc să inițieze o afacere în sectorul pomușoarelor;
  • Implicarea tinerilor în sectorul pomușoarelor prin intermediul unor inițiative precum "Tabăra pomușoarelor", inițiative privind stagii educaționale, sau activități de start-up în sectorul pomușoarelor;
  • Campanii sau evenimente de promovare a antreprenorialului sau investițiilor în sectorul pomușoarelor;
  • Alte activități educaționale în sectorul pomușoarelor care vor încuraja diseminarea informației unui public larg.

În cadrul acestui Apel anual de finanțare, contribuția beneficiarului trebuie să reprezinte cel puțin 10% din valoarea totală a activității și poate fi în natură sau în numerar.

Proiectul APM anticipează acordarea în cadrul acestui Apel de finanțare a aproximativ 340,000.00 MDL. Se estimează că suma acordată pentru fiecare grant va varia între 85,000.00-250,000.00 MDL, dar va depinde de activitățile de grant propuse și negocierea finală, și poate fi mai mică sau mai mare decât suma indicată mai sus.

Mai multe detalii despre prezentul apel de granturi, precum și formularele de aplicare sunt disponibile pe următorul link https://drive.google.com/open?id=19mH2hVKxgwy6dlKAH3x7CnMwf-1KE0DZ .