Prima   -  Presa   -  Noutăți - Astăzi, 5 iunie, marcăm Ziua mondială a mediului înconjurător

Astăzi, 5 iunie, marcăm Ziua mondială a mediului înconjurător

   
05.06.2019   990 Accesări  

În fiecare an, la 5 iunie este aniversată Ziua mondială a mediului înconjurător. Marcarea acestei zile reprezintă unul dintre principalele mijloace prin care Organizaţia Naţiunilor Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi în acelaşi timp să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens.

Ziua mondială a mediului înconjurător a fost stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1972. Acest an a marcat un punct de cotitură în dezvoltarea politicii internaţionale în domeniul mediului, prin organizarea, sub auspiciile ONU, a celei dintâi mari conferinţe privind problemele de mediu. Această conferinţă a avut loc la Stockholm, în Suedia, între 5-16 iunie, şi este cunoscută sub numele de Conferinţa de la Stockholm.

La 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie care desemnează ziua de 5 iunie ca Ziua mondială a mediului înconjurător şi care îndeamnă guvernele şi organizaţiile să întreprindă în această zi, în întreaga lume, activităţi prin care să reafirme preocuparea lor pentru conservarea şi îmbunătăţirea mediului. Tot la 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU a adoptat o altă rezoluţie, care a dus la crearea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Ziua Mondială a Mediului este probabil cea mai importantă platformă prin care ONU încearcă să sensibilizeze opinia publică pentru protejarea mediului înconjurător.

În fiecare an, la 5 iunie, în peste 100 de ţări sunt organizate manifestări pentru conştientizarea populaţiei privind problemele de mediu. Începând din 1987, Ziua mondială a mediului înconjurător a fost găzduită de câte o ţară, unde au avut loc festivităţile oficiale la nivel mondial. Cele mai recente astfel de festivităţi au avut loc în Angola, Italia, Brazilia, Norvegia şi SUA, iar în 2017 - în Canada.

China este țara care găzduiește în acest an Ziua Mondială a Mediului, cu tema "BeatAirPollution", prin mai multe evenimente tematice care au loc în orașul Hangzhou. Tema din acest an pune accentul pe combaterea poluării aerului și este o invitație pentru guverne, industrii și comunități și oameni să acționeze, să exploreze energiile regenerabile și tehnologiile verzi pentru a îmbunătăți calitatea aerului.

Poluarea aerului poate părea o problemă complexă, dar noi toţi ne putem aduce contribuţia pentru a o reduce. Înţelegerea diferitelor tipuri de poluare şi a felului în care acestea afectează sănătatea şi mediul înconjurător ne va ajuta să luăm măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului din jurul nostru.

Poluarea aerului este prezentă pretutindeni în jurul nostru. În interiorul locuinţelor, în aer liber, în oraşe ca şi în mediul rural. Ea ne afectează pe toţi, fie că ne dăm seama sau nu. Fără aer nu poate exista viaţă, dar respirarea aerului poluat ne condamnă la o viaţă afectată de boli şi la o moarte timpurie. Pe stradă şi în interiorul casei, sursele de aer poluat pot fi foarte diferite, totuşi efectele lor sunt la fel de periculoase. Astfel, astmul, alte boli respiratorii, precum şi boli de inimă se numără printre efectele negative asupra sănătăţii cunoscute ca fiind provocate de aerul poluat. Aerul poluat creează o situaţie de urgenţă în domeniul sănătăţii.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în fiecare an aproximativ 7 milioane de decese premature sunt atribuite poluării aerului - ceea ce reprezintă 800 de persoane care mor în fiecare oră sau 13 în fiecare minut. În ansamblu, poluarea aerului este responsabilă pentru mai multe decese decât mulţi alţi factori de risc, inclusiv malnutriţia, consumul de alcool şi inactivitatea fizică. Copiii sunt cel mai mult expuşi riscului. La nivel global, 93 la sută dintre copii respiră aer care conţine concentraţii mai mari de poluanţi decât cele considerate de OMS ca fiind sigure pentru sănătatea umană.

În case, poluarea aerului provine în mare parte de la combustibili şi de la sistemele de încălzire şi de gătit cu emisii ridicate. Oraşele aglomerate şi traficul din suburbii reprezintă factori de bază ai poluării aerului în exterior. Totodată, poluarea şi sărăcia sunt strâns legate între ele. Potrivit OMS, aproape 4 milioane din cele aproximativ 7 milioane de persoane care mor în fiecare an din cauza unor afecţiuni provocate de poluare aerului trăiesc în regiunea Asia-Pacific, indică, de asemenea,https://www.worldenvironmentday.global/.

Mai recent, într-un raport prezentat de ONU la 15 mai 2019, la Geneva, se arată că riscuri tot mai complexe, numeroase şi interdependente, de la încălzirea globală la poluare şi epidemii, ameninţă supravieţuirea umană dacă vor fi lăsate să escaladeze.