Prima   -  Presa   -  Noutăți - Producătorii agricoli debutanți mai pot prinde șansa de a beneficia de subvenții în avans pentru proiectele start-up

Producătorii agricoli debutanți mai pot prinde șansa de a beneficia de subvenții în avans pentru proiectele start-up

   
10.06.2019   1096 Accesări  

Cel de-al IV-lea apel de recepţionare a cererilor de solicitare a subvențiilor în avans pentru anul curent este în plină desfășurare. Acesta se anunță a fi deschis până în data de 9 iulie 2019. Cererile de solicitare a subvențiilor în avans pot fi depuse de tinerii și femeile fermier ce intenționează să lanseze afaceri în domeniile prioritare ale agriculturii.

Potrivit Agenţiiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), subvențiile în avans, sunt acordate doar în baza proiectelor investiționale depuse de producătorii agricoli, ce vor desfășura pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar.

Cererile de solicitare a subvențiilor în avans pot fi depuse de tinerii și femeile fermier ce intenționează să lanseze afaceri în domeniul agriculturii, conform domeniilor de sprijin prioritizate de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, după cum urmează:

-  stimularea investițiilor pentru utilarea și renovarea tehnologică a fermelor zootehnice;

-  stimularea investiţiilor pentru procurarea animalor de prăsilă și menținerea fondului genetic al acestora;

-  stimularea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare;

-  stimularea investiţiilor pentru producerea legumelor și a fructelor pe teren protejat (serii, solarii, tuneluri);

-  stimularea investiţiilor pentru înființarea, modernizarea și defrișarea plantațiilor multianuale, inclusiv a plantațiilor viticole și a plantațiilor pomicole.

În acest context, AIPA încurajează toți doritorii să participe activ în cadrul Proiectului de acordare a Subvențiilor în Avans, destinat lansării noilor afaceri în sectorul agroindustrial.

Amintim că suportul statului constituie 65 %  din valoarea proiectului ce nu va depăși 1 milion de lei.

Plăile vor fi efectuate în două tranșe:

Prima tranșă - 75% din valoarea subvenției, care se va achita cu condiția prezentării dovezilor cofinanţării din partea Beneficiarului a 35% din valoarea costurilor eligibile;

A doua tranșă - 25% din valoarea subvenției, în baza cererii de debursare la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative, conform domeniului în care este efectuată investiția.