Prima   -  Presa   -  Noutăți - O familie din Căușeni a modernizat cu susţinerea UE producerea brânzei de oi

O familie din Căușeni a modernizat cu susţinerea UE producerea brânzei de oi

   
28.06.2019   211 Accesări  

O familie din satul Ucrainca, raionul Căuşeni, a modernizat, datorită unui suport al Uniunii Europene, procesul de producere a brânzei de oi. Grantul a fost oferit în cadrul Programului „Măsuri de promovare a încrederii”, finanțat de UE și implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Soții Zinaida și Sergiu Stefanco au renunţat la viața de oraș și s-au mutat în sat, unde au lansat o afacere în domeniul oieritului. El – militar, ea - angajată într-un magazin de lux din capitală, ambii cu studii în România - asta era tânăra familie Stefanco, acum zece ani, când a decis să își schimbe radical stilul de viaţă. În prezent ei au ajuns să aibă una dintre cele mai moderne ferme de oi din raion, iar brânza pe care o produc e la mare căutare.

Producătorii şi-au dorit de mai mult timp să procure utilaj modern pentru procesarea laptelui. Șansa a venit odată cu proiectul de sprijinire a tinerilor antreprenori de pe ambele maluri ale râului Nistru, finanțat de Uniunea Europeană. Au participat la concurs cu un plan de afacere convingător și au obținut un grant pentru a importa din Bulgaria un răcitor de lapte, pasteurizator, masă cu prese pentru scurgerea brânzei și forme.

„După ce am luat utilajul, cumpărătorii ne-au spus că brânza noastră le inspiră și mai multă încredere. Nu se strecoară nimic în plus decât laptele”, spune Sergiu Stefanco.

Pe lângă această minifabrică, producătorii dețin și o afacere în agricultură. Produc furaje pentru animale și cereale pentru vânzare: grâu, porumb etc. În baza unor granturi obținute din diferite programe de stat sau cu finanțare străină au reușit să cumpere trei tractoare cu care cultivă terenurile pe care le au în gestiune și prestează servicii specializate și pentru consăteni.

Zinaida și Sergiu Stefanco se numără printre cei peste 70 de tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru care au obținut granturi europene în valoare de până la 13.500 de euro pentru a-și crea sau dezvolta o afacere. Tinerii au beneficiat și de serviciile unui consultant personal care, timp de 14 luni, i-a ajutat să-și gestioneze afacerea eficient. La evenimentele comune, organizate de proiect, beneficiarii de granturi s-au convins că, deși locuiesc pe diferite maluri ale râului Nistru, au aceleași griji și interese.

Programul UE „Măsuri de promovare a încrederii” contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea lor în proiecte comune. Proiectul este la cea de-a V-a etapă, care se realizează în perioada 2019-2021, cu un buget de circa 17 milioane de dolari.

Sursa: MOLDPRES