Prima   -  Presa   -  Noutăți - Reabilitarea unui drum cu o lungime de 5,6 km, din comuna Hârtop, raionul Cimișlia, a fost finalizată

Reabilitarea unui drum cu o lungime de 5,6 km, din comuna Hârtop, raionul Cimișlia, a fost finalizată

   
05.08.2019   1239 Accesări  

Drumul a fost construit și reabilitat în cadrul proiectului investițional "Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin conectarea localităților și a drumurilor locale de pe coridorul 20 - RD Sud, R34-Sârma-Tomai-Sărăteni-Hârtop-la rețeaua de drumuri naționale", implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională.

Proiectul a demarat în toamna anului 2017, în cadrul acestuia fiind construiți 3,1 km de drum între localitățile Hârtop și Mereni și reabilitată o porțiune de 2,5 km de drum din coridorul 20 RD Sud, R34-Sârma - Tomai - Sărăteni - Hârtop - R3.

După ce  a fost reabilitat și acoperit cu înveliș asfaltic, drumul de importanță locală, cu o lungime de 2,5 km, asigură astăzi accesul celor peste 2500 de cetățeni, locuitori ai satelor Hârtop și Mereni, care intră în componența comunei, la o infrastructură rutieră modernă și fără pericole.

O altă porțiune de drum nou construit în cadrul proiectului dat, de 3.1 km, leagă între ele localitățile Mereni și Hârtop și vine să contribuie direct la îmbunătățirea infrastructurii rutiere din regiune, deoarece reparația porțiunii de drum în cauză oferă posibilitatea de a îmbunătăți drumul de acces în zona economică Hârtop - Mereni.

Acest drum reprezintă o conexiune unică între serviciile de urgență, care deseori, în condiții meteo nefavorabile, împiedică accesul acestora către localitățile respective.

Proectul investițional "Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin conectarea localităților și a drumurilor locale de pe coridorul 20 - RD Sud, R34-Sârma-Tomai-Sărăteni-Hârtop-la rețeaua de drumuri naționale" , în valoare totală de circa 38 milioane de lei, are drept obiectiv asigurarea unei conectivități durabile între localitățile cu potențial economic avansat din Regiunea de Dezvoltare Sud, contribuind astfel la dezvoltarea economică a localităților vizate în proiect și având impact pozitiv asupra fluxurilor de investiţii în regiune. 

În scurt timp, urmează să aibă loc recepția la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului dat, o procedură obligatorie la finalizarea oricărui obiect construit. Prin intermediul acesteia, specialiștii în domeniu, împreună cu executantul, proiectantul și reprezentanții Inspecției de Stat în Construcții certifică dacă antreprenorul și-a onorat sarcinile și obligațiile contractuale și a respectat întocmai documentația de execuție a lucrărilor de construcție.