Prima   -  Presa   -  Noutăți - Termeni de referință pentru selectarea unei companii/organizații, care va asigura vizibilitatea și va promova activitățile proiectului ”Suport în Abilitarea cetățenilor din Regiunea de Dezvoltare Sud”

Termeni de referință pentru selectarea unei companii/organizații, care va asigura vizibilitatea și va promova activitățile proiectului ”Suport în Abilitarea cetățenilor din Regiunea de Dezvoltare Sud”

   
05.11.2019   430 Accesări  

Centrul Regional de Asistență și Informare a Organizațiilor Neguvernamentale "CONTACT-Cahul" (CRAION CONTACT-Cahul) implementează proiectul "Suport în Abilitarea cetățenilor din Regiunea de Dezvoltare Sud", parte a proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova" finanțat de Uniunea Europeană și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Proiectul se realizează pe teritoriul Regiunii de Dezvoltare Sud (raioanele Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Basarabeasca, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia) în perioada octombrie 2019 - septembrie 2021.

În acest context CRAION CONTACT-Cahul anunță concurs de selectare a unei companii/organizații pentru asigurarea vizibilității proiectului și promovarea activităților în regiunea de sud și la nivel național.

Companiile/organizațiile interesate urmează să propună un plan de vizibilitate și promovare pentru toată durata de implementare a proiectului cu indicarea produselor ce urmează a fi realizate, inclusiv oferta financiară pentru acestea.

Companiile pot solicita Planul de acțiuni al proiectului la adresa de mail: contact_cahul@yahoo.com sau la numărul de telefon: 029984842 sau 029984843.

Echipa de implementare a proiectului va analiza ofertele în baza principiului preț/eficiență, caracter inovativ al produselor și acoperirea geografică a activităților de promovare. Achitarea serviciilor se va efectua per produs, prin transfer pe contul prestatorului. Proiectul este implementat cu cota TVA 0.

Pentru a confirma capacitățile de realizare a materialelor de promovare video și text, în conformitate cu activitățile de bază ale proiectului, sugerăm companiilor să anexeze la ofertă 3 exemple de materiale promoționale video și text sau să ne ofere link-uri/referințe, unde acestea pot fi vizualizate. Includerea unor referințe de la organizații care au beneficiat de serviciile companiei date pot, de asemenea, să faciliteze procesul de evaluare a ofertelor.

Perioada de realizare a serviciilor conform contractului va fi noiembrie 2019 - septembrie 2021.

Termenul limită de prezentare a ofertei: 15 noiembrie 2019, orele 17.00.

Persoane de contact:

Silvia Strelciuc, director executiv

Lupan Cristina, coordonator proiect