Prima   -  Presa   -  Noutăți - Ambasada SUA în Republica Moldova anunță un nou apel de granturi în cadrul programului Fondul Ambasadorilor pentru Conservarea Culturală

Ambasada SUA în Republica Moldova anunță un nou apel de granturi în cadrul programului Fondul Ambasadorilor pentru Conservarea Culturală

   
27.10.2020   1598 Accesări  

Ambasada SUA la Chişinău are plăcerea de a anunţa o competiţie deschisă pentru obţinerea unui grant în cadrul programului de granturi Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturală pentru anul 2021.   

Fondul Ambasadorilor a fost întemeiat de Congresul SUA în 2000, cu scopul de a ajută ţările eligibile din toată lumea la salvgardarea propriului patrimoniu cultural şi să demonstreze respectul SUA pentru varietatea de culturi din toată lumea. Suma minimă a unui singur grant este de $10,000 și maximă este de $500,000. Fondul a acordat subvenții de peste un milion de dolari pentru finanțarea proiectelor în toată Moldova în ultimele două decenii. Aceste granturi au ajutat la înregistrarea formelor tradiționale de muzică și dans moldovenesc, construirea unui centru de vizitatori și conservarea complexului de băi medievale din Orheiul Vechi, conservarea obiectelor de preț din camera Trezoreriei la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, conservarea cărților vechi și rare la Biblioteca Națională din Moldova, promovarea folclorului, obiceiurillor și ritualurilor găgăuze, iar cel mai recent ajută la salvgardarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căușeni.

Formatul competiției:

Anul acesta este implementat un proces de aplicare în două runde. În timpul Rundei 1, implementatorii eligibili de proiecte vor prezenta o notă de concept axată pe obiectivele care pot fi realizate prin proiectul propus. Ambasadele invitate să participe la Runda a 2-a vor detalia aspectele tehnice ale proiectului propus și vor depune o cerere completă până cel târziu la 22 martie 2021.

Data limită de expediere în format electronic a notei de concept în limba engleză la Ambasada SUA la Chişinău este ora 17:30, luni, 23 noiembrie 2020. Rezultatele Rundei 1 vor fi anunţate dupa 15 ianuarie 2021. 

Categoriile de finanțare:

Fondul Ambasadorilor sprijină conservarea siturilor arheologice, clădirilor și monumentelor istorice, colecțiilor de muzee și formelor de expresie cultură tradițională cum ar fi limbile și meșteșugurile indigene. Activitățile de proiect adecvate pot include:

  1. Anastiloza (reasamblarea unui sit din componentele sale originale); 
  2. Conservare (abordarea daunei sau deteriorării unui obiect sau a unui amplasament); 
  3. Consolidare (conectarea sau reconectarea elementelor unui obiect sau site); 
  4. Documentare (înregistrarea în format analog sau digital a stării și caracteristicilor principale ale unui obiect, a unui sit sau a unei tradiții); 
  5. Inventariere (listarea obiectelor, sit-urilor sau tradițiilor după locație, trăsătură, vârstă sau altă caracteristică sau stare unificatoare); 
  6. Conservarea preventivă (abordarea condițiilor care amenință sau deteriorează un sit, un obiect, colecție sau tradiție); 
  7. Restaurare (înlocuirea elementelor lipsă pentru a recrea aspectul original al unui obiect sau sit, de obicei adecvat pentru arte plastice, arte decorative și clădiri istorice);       
  8. Stabilizare (reducerea perturbării fizice a unui obiect sau a unui sit).

Priorități de finanțare: 

În 2021, Ambasada SUA va acorda preferință proiectelor care realizează una sau mai multe dintre următoarele priorități: 

  1. Susținerea directă a obligațiiunilor unui tratat sau acord bilateral al SUA; 
  2. Susținerea reducerii riscului de dezastru pentru patrimoniul cultural în zonele predispuse la dezastre; recuperarea patrimoniului cultural; 
  3. Susținerea soluționării conflictelor și a reducerii diferențelor din interiorul comunităților;

Informaţie suplimentară:

Fondul Ambasadorilor pentru Conservarea Culturală NU finanţează următoarele:

A. Salvgardarea sau procurarea obiectelor, colecţiilor culturale, sau proprietate imobiliară aflate în proprietate privată sau comercială, inclusiv ale celor ale căror transfer din proprietate privată sau comercială în proprietate publică se prevede, se planifică, sau este în proces dar nu este finalizat la momentul depunerii proiectului;
B. Salvgardarea patrimoniului natural (fizic, biologic, şi formaţiilor geologice, colecţiilor paleontologice, a habitatului speciilor de animale şi plante ce se află în pericol, fosilelor, etc.);

  1. Salvgardarea rămăşiţelor umane sau animale;
    D. Salvgardarea presei de ştiri (ziare, buletine de ştiri, programe radio și TV, etc.);
    E. Salvgardarea materialelor publicate care există în altă parte (cărţi, publicaţii periodice, etc.);
  2. Elaborarea curriculumului sau  a materialelor didactice pentru uz la ore;
  3. Săpături arheologice sau sondaje cu scopul cercetării;

         H. Cercetarea istorică, cu excepţia cazurilor când cercetarea justifică succesul proiectului propus;

         I. Achiziţionarea sau crearea expozițiilor sau colecţiilor noi pentru muzee noi sau existente; 

         Î. Construcţia edificiilor noi, construcția anexelor, sau a acoperișurilor permanente (deasupra siturilor arheologice, de exemplu);

  1. Comandarea unor lucrări de artă noi sau arhitectură pentru scopuri comemorative sau de dezvoltare economică;
    K. Crearea unor copii sau recrearea unor obiecte sau situri culturale care nu mai există;
  2. Crearea unor adaptări noi sau moderne a dansurilor tradiţionale existente, cântecelor, melodiilor, compoziţiilor muzicale, pieselor, etc.;
  3. Relocarea siturilor culturale de pe un loc pe altul;
    N. Scoaterea din ţară a obiectelor culturale sau a elementelor unor situri culturale din oarecare motive;
    O. Digitalizarea obiectelor sau colecţiilor culturale, daca nu fac parte dintr-un efort de conservare mai mare şi clar definit;
    P. Planuri de conservare sau alte studii, dacă nu sunt un component a unui proiect mai mare de implementare a rezultatelor acelor studii;
    Q. Stocuri de bani peşin, fundaţii sau fonduri periodice (mijloacele băneşti trebuie să fie cheltuite în perioada activă a grantului (până la cinci ani) şi nu pot fi utilizate pentru crearea unei fundaţii sau a unui fond periodic);
    R. Costurile pentru campanii de acumulare de capital;
  4. Taxele neprevăzute;
    T. Costurile lucrărilor efectuate înainte de obţinerea grantului;
    U. Călătoriile internaţionale, cu excepţia cazurilor când călătoriile justifică succesul proiectului propus;
  5. Proiectele individuale în valoare mai mică de $10,000 sau mai mare de $200,000;
  6. Proiecte americane independente peste hotarele SUA.

Solicitanți eligibili:

Implementatorii de proiecte eligibili trebuie să fie entități necomerciale de încredere și responsabile, care să poată demonstra că au capacitatea necesară de a gestiona proiecte de conservare a patrimoniului cultural. Solicitanţi pot fi organizaţii non-guvernamentale, muzee, ministere ale culturii, sau instituţii şi organizaţii similare, inclusiv organizații bazate în SUA care activează în baza capitolului 501(c)(3) al codului fiscal American. Fondul nu va acorda subvenții persoanelor fizice, entităților comerciale sau beneficiarilor care nu au realizat obiectivele sau cerințele de raportare ale finanțărilor anterioare.

Fondul Ambasadorilor încurajează subvențiile, contribuțiile și alte forme de participare financiară.  

Notă specială privitor la siturile şi obiectele religioase:

Clauza de constituire a constituţiei SUA permite guvernului includerea obiectelor şi siturilor religioase în cadrul unui program de asistentă în anumite condiţii. De exemplu, un obiect cu conotaţie religioasă, (inclusiv un lăcaş sfânt) ar putea fi subiectul unui grant de salvgardare dacă importanţa principală a obiectului nominalizat este apreciată în baza criteriului arhitectural, artistic, istoric, sau altui criteriu cultural (nu religios). 

Runda 1: Cerințele notei de concept (data limită 23 noiembrie 2020)

  1. Noțiunile de bază ale proiectului, inclusiv titlul, durata anticipată a proiectului (în luni), locația / amplasamentul și estimarea costului proiectului (suma solicitată de la Fondul Ambasadorilor; în dolari SUA); 
  2. Informații despre implementatorul proiectului, inclusiv numele și dacă este înregistrat pe SAM.gov; 
  3. Scopul proiectului care rezumă obiectivele proiectului (max 1500 caractere), activitățile propuse și rezultatele dorite (max 6000 caractere); 
  4. Cinci (5) imagini digitale de înaltă calitate (JPEG) sau fișiere audiovizuale care transmit natura și starea sit-ului, colecției sau tradiției și arată urgența sau necesitatea proiectul propus (prăbușirea pereților, infiltrații de apă etc.).

Data limită de depunere a notelor de concept este ora 17:30, luni, 23 noiembrie 2020. Notele de concept trebuie să abordeze foarte clar scopurile și obiectivele acestui program, trebuie să fie pregătite în limba engleză şi expediate prin poşta electronică la adresa indicată mai jos. Dacă există incertitudine privind eligibilitatea conceptului, rugăm să-l contactați pe coordonatorul programului Alexandru Leanca. Notele de concept incomplete nu vor fi acceptate. 

Persoana de contact pentru acest program este Alexandru Leanca, e-mail: leancaai@state.gov; tel: 069126372.