Prima   -  Presa   -  Noutăți - Au fost anunţate consultări pentru Programul transnațional al Mării Negre 2021-2027

Au fost anunţate consultări pentru Programul transnațional al Mării Negre 2021-2027

   
13.09.2021   582 Accesări  

Autoritatea de Management a Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027 și reprezentanții țărilor participante la program, cu sprijinul experților, au elaborat prima versiune a Documentului de program pentru Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027.

Documentul conține informații privind zona eligibilă și principalele provocări, prezintă strategia programului și principalele domenii de acțiune care urmează a fi finanțate în cadrul viitorului program. Așa cum a fost convenit în cadrul Comitetului comun de programare a programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027, acesta se va concentra pe două priorități (și trei obiective specifice): o regiune albastră și inteligentă prin dezvoltarea și consolidarea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate; o regiune ecologică și verde prin promovarea adaptării la schimbările climatice și prevenirea riscurilor de dezastre, a rezilienței, luând în considerare abordările bazate pe ecosisteme și prin îmbunătățirea protecției și conservării naturii, a biodiversității și a infrastructurii ecologice, inclusiv în zonele urbane, și reducerea tuturor formelor de poluare.

Documentul va fi în continuare dezvoltat și finalizat după alocarea bugetului pentru program.

În acest context, Ministerul Finanțelor invită părțile interesate din Republica Moldova (autorități publice locale și centrale, agenții de dezvoltare regională, asociații obștești, instituții publice, instituții de cercetare și învățământ, instituții de cultură) la a treia rundă de consultări publice în cadrul procesului de programare a Programului Transnațional Bazinul Mării Negre 2021-2027. 

Organizațiile și persoanele interesate sunt invitate să transmită comentarii și sugestii menite să îmbunătățească prima versiune a documentului la adresa de e-mail a programului poblacksea@mdlpa.ro, până la data de 6 octombrie 2021.