Prima   -  Presa   -  Noutăți - Vizita Ministrului pentru Afaceri Regionale al Estoniei, dl Siim Valmar KIISLER, la Agenția de Dezvoltare Regională Sud

Vizita Ministrului pentru Afaceri Regionale al Estoniei, dl Siim Valmar KIISLER, la Agenția de Dezvoltare Regională Sud

   
08.07.2010   2382 Accesări  

O delegație, în frunte cu Ministrul pentru Afaceri Regionale al Estoniei, dl Siim Valmar KIISLER,  la invitația Ministrului Construcțiilor și Dezvoltării Regionale a efectuat la 7 iulie 2010 o vizită de studiu la Agenția de Dezvoltare Regională Sud. Delegația a fost însoțită de Dl. Veaceslav Guțuțui, viceminstrul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale și alți reprezentanți ai ministerului. La fel au fost prezenți președinții de raioane din Regiunea Sud și alți actori locali și regionali.

Vizita a avut drept scop un schimb de experiență în domeniul dezvoltării regionale între Republica Moldova și Estonia.

Dna. Maria Culeșov, directorul ADR Sud, a explicat sistemul de dezvoltare regională din Republica Moldova. A prezentat și descris specificul Regiunii de Sud și activitățile Agenției de Dezvoltare Regională Sud, împărtășind și ultimele realizări ale Agenției.

Delegația din Estonia a vorbit despre situația regiunilor de dezvoltare din Estonia, pînă și după aderarea la Uniunea Europeană, despre fondurile la care au acces regiunile din Estonia precum și despre atribuțiile și rolul Ministerului și a Agențiilor de Dezvoltare Regională în dezvoltarea regiunilor din Estonia.

În final, Dl Siim Valmar KIISLER, Ministrul pentru Afaceri Regionale al Estoniei, a menționat că vede un partener de încredere în Republica Moldova, și Estonia este dispusă să ajute la dezvoltarea statului nostru.  În acest context  Ministrul a comunicat că Republica Moldova și Estonia au semnat un Acord de colaborare pentru o perioadă de doi ani, Republica Moldova fiind al patrulea partener de dezvoltare al Estoniei pe lîngă Ucraina, Georgia și Afganistan.  În baza acordului va fi elaborat un program detaliat cu activități concrete în domeniul dezvoltării regionale.

Pentru detalii suplimentare Vă rugăm să contactați serviciul de presă al ADR Sud:
tel: 241.2.62.86 și e-mail: adrsud@gmail.com