print
Lucrările de construcție a drumului intercomunitar Feștelița-Marianca de Jos-Ștefan Vodă se află în stadiu avansat de finalizare
24.08.2017
1251 Accesări

O altă vizită de monitorizare a fost efectuată, săptămâna curentă, de directorul ADR Sud, Maria Culeșov, și de către anajații instituției nominalizate în comun cu șeful Direcției generale dezvoltare regională din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Igor Malai, la șantierul de construcție a drumului intercomunitar Feștelița-Marianca de Jos-Ștefan Vodă. Vizita a fost întreprinsă cu scopul monitorizării nivelului de implementare a activităților preconizate în cadrul proiectului investițional "Construcția drumului intercomunitar Feștelița - Marianca de Jos-Ștefan Vodă și asigurarea conectării cu drumul național R30 Chișinău - Căușeni - Frontiera cu Ucraina", implementat din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională. 

La locul implementării proiectului, și anume în satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă, împreună cu beneficiarul acestuia, reprezentat de primarul localității, Nicolae Tudoreanu, specialiștii ADR Sud și reprezentantul ministerului de resort au verificat mersul și volumele lucrărilor executate de compania „ACIT-TRANS", progresul fizic al proiectului şi a managementului de proiect.

Astfel, deplasîndu-se pe șantierul de construcție a drumului intercomunitar Feștelița - Marianca de Jos - Ștefan Vodă, echipa ADR Sud a constatat că procesul de execuție a lucrărilor prevăzute de proiect sunt în plină desfășurare și au atins un stadiu avansat de finalizare. La obiect sunt antrenați, în momentul de față, 30 muncitori și 21 mecanisme,  dintre care 14 autobasculante. Lucrările au ajuns pe ultima sută de metri. La porțiunea de drum din intravilanul satului Feștelița, precum și la cea din intravilanul satului Marianca de Jos sunt deja montate integral bordurile, continuă construcția podețelor. A fost așternut ultimul strat de asfalt în intravilanul s. Feștelița. Au fost finalizate lucrările de așternere a stratului de nisip pe porțiunea de drum din extravilanul s. Feștelița.

Referindu-se la importanța investiției de care au beneficiat localitățile Feștelița și Marianca de Jos din raionul Șefan Vodă, grație Fondului Național de Dezvoltare regională, Nicolae Tudoreanu, primarul s. Feștelița, avea să menționeze: "Acest proiect de dezvoltare regională este unul important pentru noi. El ne-a oferit șansa să asigurăm accesul cetățenilor la piața agricolă din Feștelița pentru locuitorii din localitățile învecinate: Marianca de Jos, Copceac, Alava, Volintiri, Semionovca și Brezoaia. Grație acestui drum nou construit agenții economici autohtoni vor avea acces la noi piețe de desfacere din Chișinău, Căușeni, Cimișlia, Odesa. De asemenea, vom spori securitatea rutieră a cetățenilor prin instalarea indicatorilor și marcajelor rutiere, precum și vom crea premise pentru dezvoltarea cooperării inter-comunitare în prestarea serviciilor publice". 

Proiectul "Construcția drumului intercomunitar Feștelița - Marianca de Jos - Ștefan Vodă și asigurarea conexiunii acestuia cu drumul național R30 Chișinău - Căușeni - frontiera cu Ucraina" este finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și are o valoare totală de 23 200 000,00 leiAcesta  prevede construcția drumului intercomunitar Feștelița-Marianca de Jos - Ștefan Vodă, cu lungimea de 3,88 km, și interconectarea rețelei de drumuri locale cu drumul național R30, Chișinău - Căușeni - Ștefan Vodă - Ucraina.

Implementarea acestui proiect contribuie la diminuarea timpului și costurilor de deplasare în localitățile partenere și în regiune cu cel puțin 50 %.

Printre beneficiarii proiectului se numără circa 13 mii de locuitori ai satelor partenere (Feștelița și Marianca de Jos), populația raionului Ștefan Vodă  (acces direct pentru circa 20 mii de locuitori), circa 1000 de întreprinderi agricole, 13 întreprinderi industriale, 60 de întreprinderi comerciale, oficiile medicilor de familie din satele Feștelița, Marianca de Jos și Alava, 20 de instituții publice, inclusiv gimnaziul și Școala de artă "Maria Bieșu" din satul Feștelița.

Atreprenorul „ACIT-TRANS" SRL s-a angajat să execute lucrările de construcție a drumului nominalizat în decursul a opt luni de zile, încadrându-se în limitele sumei de 19 milioane 74 mii de lei. Lucrările au demarat la mijlocul lunii mai a anului curent. 


 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud