Membrii Grupului de lucru pentru achiziții publice în domeniul creșterii eficienței energetice, desfășurate conform regulilor PRAG UE, în Regiunea de Dezvoltare Sud, s-au întrunit astăzi, 6 iulie 2018, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, în ședință, pentru a opera unele modificări în documentația de atribuire și a stabili cerințele de calificare a operatorilor economici participanți la licitația publică de contractare a serviciilor de proiectare în cadrul proiectului "Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic "Matei Basarab" din orașul Basarabeasca".
Grupul de lucru a examinat rezultatele rundei a doua de licitații publice de contractare a serviciilor de proiectare în domeniul creșterii eficienței energetice, constatând în fapt lipsa participanțlor (operatorilor economici) pentru Lotul SE 2, și anume pentru proiectul "Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic "Matei Basarab" din orașul Basarabeasca".
Totodată, ținând cont de necesitatea lansării repetate a achizițiilor publice în cadrul proiectului nominalizat, membrii grupului de lucru au analizat și statuat asupra operării unor modificări în documentația de licitație pentru proiectele din domeniul eficienței energetice.
Drept urmare, a fost aprobată varianta finală a documentației de licitație și cerințele de calificare a operatorilor economici participanți la licitația publică de contractare a serviciilor de proiectare în domeniul creșterii eficienței energetice a Liceului Teoretic "Matei Basarab" din orașul Basarabeasca.
S-a decis, de asemenea, de a lansa procedura de licitație de contractare a serviciilor de proiectare în domeniul creșterii eficienței energetice a Liceului Teoretic "Matei Basarab" din orașul Basarabeasca conform noilor cerințe aprobate.