print
ADR Sud a reușit să valorifice circa 97,5% din cele 40,215 milioane de lei alocate în anul 2018 din sursele FNDR pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională
29.10.2018
329 Accesări

De la începutul anului, în Regiunea de Dezvoltare Sud au fost valorificate surse financiare în valoare de 39,215 milioane de lei (97,5%) din cei 40,215 milioane de lei alocați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), pentru implementarea a 6 proiecte de dezvoltare regională. Totodată, din surse externe alocate de către partenerii de dezvoltare (Guvernul Germaniei, Guvernul României, UE ș.a.) au fost realizate lucrări de construcție și proiectare în sumă de 61 mln. lei în cadrul altor măsuri investiționale. Mai multe detalii relevante privind situația curentă a proiectelor pe care ADR Sud le implementează au fost prezentate în cadrul celei de-a doua ședințe ordinare din acest an a Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Sud, desfășurată astăzi, 29 octombrie a.c., la Cimișlia.

La lucrările Consiliului Regional pentru Dezvoltare Sud au participat Dorin Andros, Secretar de stat la Ministerul Agricuturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Igor Malai, șeful Direcției politici de dezvoltare regională a MADRM și Eduard Ungureanu, șeful Secției relații cu instituțiile de dezvoltare regională din cadrul aceluiași minister.

Ședința a fost prezidată de către președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Sud, Nicolae Molozea, care a dat start lucrărilor forului regional, enunțând principalele obiective de pe agenda evenimentului.

În cele ce urmează, membrii CRD Sud au purces la audierea raportului  de activitate al Agenției de Dezvoltare Regională Sud  pentru perioada ianuarie-septembrie 2018. Maria Culeșov, directorul ADR Sud a prezentat cele mai importante rezultate obținute de specialiștii Agenției în procesul de implementare a proiectelor de dezvoltare regională, precum și în domeniile planificare strategică și programare, comunicare și transparență, relații internaționale, cooperare, schimb de experiență și atragere investiții.

Potrivit doamnei Culeșov, în perioada de referință instituția și-a focusat activitatea în principal pe activități realizate în scopul valorificării mijloacelor financiare alocate din FNDR și a implementării proiectelor investiționale incluse în Documentul Unic de Program (DUP) 2017-2020 și aprobate spre finanțare în 2018.

Maria Culeșov a menționat că, în anul 2018, ADR Sud are în proces de implementare în total 13 proiecte investiționale, inclusiv 6 proiecte finanțate din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională. Prin decizia CNCDR nr.3/18 din 16 februarie 2018, pentru anul 2018 au fost alocate în regiunea sud mijloace financiare din FNDR în sumă totală de 40,215 mln. lei. În perioada ianuarie-septembrie nivelul de valorificare a mijloacelor financiare alocate din fond este de circa 97,5%, iar gradul de valorificare a mijloacelor financiare alocate din surse externe în această perioadă este de circa 76,4 %.

Șefa ADR Sud a adus la cunoștința membrilor CRD Sud informații despre cele mai importante rezultate privind implementarea celor 6 proiecte de dezvoltare regională finanțate din FNDR și a celor 5 proiecte finanțate de Uniunea Europeană prin intermediul Proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", implementate de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Totodată, a vorbit cu lux de amănunte și cu o deosebită mândrie despre proiectul de importanță majoră „Construcția apeductului magistral Leova-Iargara", care se află acum pe ultima sută de metri și urmează a fi dat în exploatare la începutul lunii noiembrie curent. Apeductul nou, construit cu suportul Guvernului Federal al Germaniei, al Fondului Național pentru Dezvoltare Regională şi cu implicarea Consiliului raional Leova, se estimează la circa 60 mln. de lei și va aduce beneficii unui număr de peste 20 de mii de locuitori din sudul Moldovei, asigurându-le acestora accesul la servicii moderne de aprovizionare cu apă și de canalizare.

Maria Culeșov a specificat că ADR Sud își va continua cu brio demersul său de organizare a procesului de implementare a proiectelor și de asigurare a unui management financiar eficient al resurselor, coordonând, totodată, implicarea tuturor părților în procesul de implementare a proiectelor, astfel încât să se depună eforturi maxime în exercitarea corespunzătoare a responsabilităților. Acest demers a fost susținut și de Secretarul de stat, Dorin Andros, care a subliniat importanța cooperării strânse între ADR Sud și autoritățile publice centrale și locale, asociațiile obștești, alte instituții și organizații și sectorului privat pentru soluționarea problemelor și provocărilor existente în domeniul dezvoltării regionale.

În cadrul ședinței au fost prezentate, de asemenea, informații despre activitatea Comisiei regionale sectoriale (CRS) în domeniul Aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) și a CRS în domeniul Managementul deșeurilor solide (MDS) din cadrul CRD Sud, în perioada ianuarie-septembrie 2018. Ion Gudumac, președinte al raionului Leova și copreședinte al CRS/AAC, și Tatiana Marin, membră a CRS/MDS, au menționat că numai perspectiva regionalizării poate asigura prestarea serviciilor de calitate cetățenilor. Totodată, reprezentanții CRS și-au exprimat încrederea că doar abordarea strategică și participativă în procesul de luare a deciziilor cu impact pentru regiune va contribui la consolidarea cooperării intercomunitare în cele două sectoare.

În context, Secretarul de stat al MADRM, Dorin Andros, i-a îndemnat pe membrii celor două comisii să ofere, în cadrul viitoarelor ședințe ale CRD Sud, propuneri pentru îmbunătățirea situației în sectoarele AAC și MDS. Eventualele propuneri ar putea fi analizate inclusiv la nivel național, ulterior regăsindu-se și în programele sectoriale vizate.

Despre rolul și importanța implicării societății civile în procesul de realizare a programelor implementate în cadrul Proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" a vorbit experta IDIS „Viitorul", Carolina Ungureanu. Experta a precizat că obiectivul principal în acest sens este susținerea participării cetățenilor în comunitățile locale în procesul de planificare, implementare și monitorizare a proiectelor de investiții în sectoarele Alimentare cu apă și canalizare și Eficiență energetică, precum și realizarea unor măsuri de sensibilizare pentru dezvoltarea proiectelor de cooperare intercomunitară.

La ședință s-a discutat și despre crearea și funcționarea Platformei de comunicare on-line pentru membrii CRD Sud și CRS, creată cu sprijinul proiectului MSPL. Detalii în acest sens a oferit Natalia Dubalari, specialistă în cadrul Secției planificare strategică și programare în cadrul ADR Sud. Platforma on-line va facilita activitatea membrilor CRD Sud și CRS. Platforma este integrată în site-ul www.adrsud.md și în prezent se află în proces de testare.

Ședința CRD Sud s-a încheiat cu desfășurarea unei sesiuni de audieri pe marginea proiectului de politici publice privind Dezvoltarea urbană în Republica Moldova. După cum a comunicat șeful Direcției politici de dezvoltare regională în cadrul MADRM, Igor Malai, obiectivul general al politicii publice menționate este crearea în Republica Moldova a unei rețele de orașe atractive pentru locuitori, antreprenori și vizitatori care generează creștere, ocupare a forței de muncă și stimulează dezvoltarea zonelor adiacente. În acest sens, au fost enumerate trei opțiuni: 1) menținerea situației existente; 2) identificarea și susținerea unei rețele de orașe - poli de creștere; 3) sprijinirea tuturor celor 26 de orașe cu peste 10 mii de locuitori.

***

CRD Sud este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud (RDS), în componența căreia intră raioanele Cimișlia, Ștefan Vodă, Căușeni, Cahul, Cantemir, Leova, Taraclia și Basarabeasca. CRD Sud are 32 de membri, fiind alcătuit din președinții raioanelor componente, câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion al RDS. Membrii CRD Sud își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.

INFORMAȚII RELEVANTE PREZENTATE ÎN CADRUL ȘEDINȚEI:

Raport_9_luni_2018_CRD_SUD.pdf

Notă_informativă_privind_CRS_AAC.pdf

Notă_informativă_CRS_MDS.pdf

Raport_IDIS_2018.pdf

Platforma_de_comunicare_CRDCRS.pdf

Propunere proiect de politică publică privind Dezvoltarea urbană în Republica Moldova

 

Copyright © 2018 Agenția de Dezvoltare Regională Sud