print
În Republica Moldova urmează a fi creată Rețeaua Națională LEADER
21.11.2018
1055 Accesări

În data de 7 decembrie a.c., la Chișinău urmează să aibă loc Adunarea Generală de creare a Rețelei Naționale LEADER. Decizia de constituire a rețelei nominalizate a fost luată de către participanții Forumului Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) și organizațiilor implicate în promovarea abordării LEADER în Republica Moldova, care a avut loc în data de 16 noiembrie 2018, la Chișinău.

La eveniment au participat reprezentanți ai GAL-urilor existente și în proces de creare din toată țara, care acoperă aproximativ 25% din zonele rurale ale Republicii Moldova.

În cadrul forumului, au fost abordate subiecte ce țin de necesitatea creării unei rețele naționale precum și toate aspectele legate de statutul rețelei – misiunea, scopul și obiectivele strategice, membrii, structura asociației și sustenabilitatea rețelei.

În această ordine de idei, Marina Albu, manager de proiect în cadrul Fundației Solidarity Fund PL în Moldova, a specificat că instituția pe care o reprezintă a facilitat implementarea abordării LEADER în Republica Moldova și a avut ocazia să se convingă de potențialul GAL-urilor, conduse de oameni cu entuziasm, care se implică în procese de dezvoltare a zonei în care își duc traiul și care, în baza abordării LEADER, reușesc să valorifice potențialul și resursele locale existente. Pentru a unifica eforturile acestor oameni și a face ca ei să aibă o abordare și o voce unică, este nevoie de a crea o Rețea Națională LEADER în Republica Moldova.

Abordarea LEADER este un instrument al Uniunii Europene de dezvoltare a zonelor rurale, scopul căruia este de a sprijini dezvoltarea locală, în special dezvoltarea economică în baza resurselor locale, pentru redescoperirea potențialului acestor zone. În Republica Moldova, primele inițiative de implementare a acestei abordări au apărut în anul 2016 și, la moment, în țara noastră sunt peste 30 de GAL-uri la diferite etape de creare. Unele dintre ele deja implementează proiecte de dezvoltare locală, numărând în 2018 peste 160 proiecte realizate.

Partenerii implicați în implementarea abordării LEADER în Republica Moldova: Programul „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia” (SARD), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD; Asociația Obștească Pro Cooperare Regională; CRAION CONTACT-Cahul; People in Need Moldova; Ambasada Marii Britanii la Chișinău și UKaid; USAID, Fundația Solidarity Fund PL în Moldova și Polish aid.

 

 

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud