print
Agenția de Dezvoltare Regională Sud și Programul „Comunitatea Mea” al USAID au semnat un Memorandum de cooperare
19.04.2019
1292 Accesări

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud va coopera cu Programul „Comunitatea Mea" al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), implementat de IREX. În acest sens, directorul ADR Sud, Maria Culeșov, și directorul Programului „Comunitatea Mea", Christoper Kaczmarski, au semnat astăzi, 19 aprilie a.c., în centrul de reședință al Regiunii Sud, un memorandum de înțelegere. Părțile își propun astfel să își consolideze cooperarea în domeniul dezvoltării regionale și stimulării inițiativelor de cooperare intercomunitară.

În cadrul evenimentului de semnare a memorandumului, Maria Culeșov a menționat că ADR Sud va susține activ inițiativele Programului „Comunitatea Mea" la nivel regional, întrucât acestea sunt în deplină concordanță cu prioritățile politicii de dezvoltare regională, implementată de Agenție, precum și cu prioritățile localităților selectate din Regiunea de Dezvoltare Sud.

La rândul său, directorul Programului „Comunitatea Mea", Christopher Kaczmarski, și-a exprimat gratitudinea pentru susținerea de care se bucură programul din partea ADR Sud, subliniind, în același timp, că ADR Sud poate miza pe susținere din partea Programului pentru impulsionarea dezvoltării economice a comunităților din sudul Moldovei.

Precizăm că șapte comunități din Regiunea de Dezvoltare Sud au fost selectate, în luna august 2018, și sunt partenere ale Programului „Comunitatea Mea". Este vorba de satele Valea Perjei din raionul Taraclia, Slobozia Mare din raionul Cahul, Borogani din raionul Leova,  localitățile Talmaza și Feștelița din Ștefan Vodă, Ursoaia din raionul Căușeni, și municipiul Cahul. 

Comunitățile selectate beneficiază, actualmente, de asistență din partea USAID prin intermediul Programului „Comunitatea Mea" pentru a-și eficientiza activitatea și consolida capacitățile. La fel, fiecare comunitate va implementa un proiect de modernizare a infrastructurii locale în valoare de 60.000 de dolari SUA.

Lansat în luna mai 2018, Programul „Comunitatea Mea" al USAID, cu o durată de implementare de 5 ani, își propune să susțină autoritățile publice locale pentru a asigura o guvernare mai eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățeni.

Proiectele ce urmează a fi finanțate se vor încadra în două categorii majore: proiecte comunitare și inter-municipale cu implicarea a 3-5 comunități. Programul va oferi finanțare de până la 500.000 de dolari USD pentru un singur proiect inter-municipal de infrastructură. Proiectele care au un impact asupra unui număr larg de beneficiari, precum și cele care vor contribui la atragerea surselor suplimentare de finanțare vor fi încurajate și sprijinite. 


 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud