print
Universitatea de Stat "B.P.Hasdeu" din Cahul sărbătorește 20 de ani de existență!
07.06.2019
941 Accesări

Astăzi este o zi semnificativă, ziua în care Universitatea de Stat "B.P. Hasdeu" din Cahul împlinește 20 de ani de existență, două decenii de Excelență, de Afirmare și Perseverență, de modernizare și fundamentare a domeniului educației, cercetării, dezvoltării și inovării.

20 de ani de activitate pentru orice instituție este o vârstă, o experienţă, o reputaţie profesională şi un nume afirmat. Sunteți astăzi în faţa unui bilanţ pozitiv ce deschide oportunităţi importante de viitor pentru Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu", marcat de încrederea discipolilor, a întregii comunități academice, precum și a partenerilor locali şi internaţionali, de capacitatea de a se dezvolta şi adapta noilor condiţii şi cerinţe, asigurând o calitate înaltă a învățământului la treapta superioară, o bună pregătire a tinerei generații pentru viață și un viitor prosper.

La aniversarea a două decenii, în numele Agenției de Dezvoltare Regională Sud, vreau să felicit corpul didactic al Universității, în frunte cu Domnul rector, Andrei POPA, profesor universitar și doctor habilitat, pentru aceste realizări frumoase şi să-i urez mulţi ani, stabilitate şi noi ascensiuni, alături de aprecierea mea înaltă pentru excelentele sale realizări şi performanţe.

Cu siguranţă, Universitatea „B.P.Hasdeu" va continua să scrie istorie în domeniul învățământului superior din Republica Moldova. Vă doresc să păstraţi cu responsabilitate şi să valorificaţi plenar acest potenţial inestimabil, obţinând noi și noi realizări importante pe făgașul educației, culturii și formării profesionale a tinerei generații din Regiunea de Dezvoltare Sud, rămânând în continuare un catalizator al dezvoltării societății.

La mulți și prosperi ani!

Maria CULEȘOV

Directorul

Agenției de Dezvoltare Regionale Sud                                                                                 



 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud