print
Profilul Regiunii de Dezvoltare Sud
11.11.2016

Regiunea de Dezvoltare Sud (RDS) este situată în partea de sud a Republicii Moldova. Râul Prut formează o graniță naturală în partea de vest a regiunii, în timp ce râul Nistru, în mare parte, marchează hotarul de est. În extremitatea de sud-vest, RDS include o mică porțiune, de aproximativ 400 m, din malul stâng al Dunării. Suprafața regiunii constituie 7 379 km2, ceea ce reprezintă aproape un sfert (24,2%) din teritoriul Republicii Moldova.

Regiunea de Dezvoltare D Sud se învecinează la nord cu Regiunea de Dezvoltare Centru, la nord-est - cu Regiunea Transnistria, la est și sud - cu Ucraina și în partea de vest - cu România.

Regiunea de Dezvoltare Sud cuprinde opt raioane: Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia. Un specific al amplasării regiunii constă în faptul că din cele opt raioane ale RD Sud, șase sunt intercalate cu raioanele Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia.

în componența regiunii intră 294 de localități. Unsprezece din ele sunt orașe, inclusiv opt centre raionale, cu denumirea identică cu cea a raionului, și încă trei orașe mai mici: Căinari, Iargara și Tvardița. Centrul administrativ al regiunii este orașul Cimișlia

În comparație cu alte regiuni de dezvoltare și mediile pe țară, Regiunea de Dezvolzate Sud are cel mai mic grad de industrializare. Pământul este una din principalele resurse naturale, suprafața terenurilor agricole constituind 74% din suprafața totală a terenurilor.

În RD Sud actualmente locuiesc în jur de 526 mii de persoane, ceea ce constituie 14,84 % din populația țării. Printre regiunile Republicii Moldova, RD Sud se caracterizează prin cea mai scăzută densitate a populației – 72 locuitori/km2 având cea mai mare tendință de scădere a numărului populației comparativ cu celelalte regiuni pe parcursul ultimilor 10 ani, Centru -3,8%, UTA Găgăuzia -3,9%, Nord -5,1%, Sud -5,6%. Majoritatea locuitorilor regiunii, 73,22%, sunt rezidenți în mediul rural.

La capitolul dezvoltare echilibrată și durabilă a economiei regiunii, pe parcursul ultimilor 10 ani RD Sud a înregistrat performanțe relativ modeste în dezvoltare, aceasta urmând a fi asigurată în primul rând prin susținerea mediului de afaceri. Dacă în 2010, RD Sud era regiunea cu cel mai mic număr de 7 întreprinderi active înregistrate, în ultimii ani, deși sub media națională, RD Sud înregistrează o creștere cu 30% a numărului de agenți economici, situație relativ mai bună față de regiunea nord – 28%.

Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), în 2020 în RD Sud existau 3220 agenți economici, majoritatea fiind microîntreprinderi, a căror pondere este de 81,05%. Întreprinderile mici și mijlocii reprezintă 17,95%, iar întreprinderile mari 0,99%. În perioada 2016-2020, se atestă o creștere a numărului de întreprinderi cu 19,45%, în special în rândul întreprinderilor micro din RD Sud, deși numărul mediu al locurilor de muncă în aceeași perioadă a scăzut cu 1,17%. Ponderea numărului mediu de salariați încadrați în activitatea agenților economici în RD Sud raportat pe țară în anul 2020 este de doar 6,09%, spre deosebire de 6,41% în anul 2016, fapt ce demonstrează performanțe slabe ale RD Sud la capitolul creștere economică. 

Cel mai mare număr de întreprinderi din regiune este concentrat pe activități precum: comerțul cu ridicata și amănuntul (34,3%), agricultură, silvicultură și pescuit (21,4%), urmat de industria prelucrătoare (9,8%) și, pe final, construcții (5,4%).

Circa 28% din totalul întreprinderilor din RD Sud sunt concentrate în raionul Cahul, urmat de Căușeni – 19% și Cimișlia 12,8%. Aproximativ 63% din numărul total al întreprinderilor din sectorul agricol activează pe teritoriul raioanelor Căușeni, Cahul, Cimișlia și Ștefan Vodă.

Distribuția populației pe ramuri ale economiei naționale relevă faptul că cea mai mare parte a populației din RD Sud este încadrată în agricultură, silvicultură și pescuit (8838), comerțul cu ridicata și amănuntul (5912) și industria prelucrătoare (5690), conform datelor Biroului Național de Statistică pentru anul 2020.

 


Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud