print
Apelul URBACT pentru Rețele de Acțiune este deschis
24.03.2026

Programul URBACT a lansat apelul pentru Rețele de Acțiune, desfășurat în perioada 17 martie - 17 iunie 2026, adresat administrațiilor orașelor care doresc să-și pună în aplicare strategiile și să implementeze acțiuni concrete în context local.

Apelul pentru Rețele de Acțiune permite implementarea strategiilor urbane printr-un set de acțiuni concrete la nivel local, pentru dezvoltare urbană durabilă. Orașele din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și din statele partenere (Norvegia, Elveția, Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Moldova și Ucraina) sunt invitate să aplice.

O Rețea de Acțiune URBACT este formată din 6-8 parteneri (orașe). Cu sprijin de expertiză și finanțare suplimentară pentru implementarea acțiunilor, partenerii vor parcurge un proces de 2,5 ani de învățare și schimb de experiență cu parteneri europeni, pentru a-și pregăti Portofoliile de Acțiuni, beneficiind de consolidarea capacităților și oportunități de învățare, precum și de vizibilitate și recunoaștere la nivel european.

Punctul Național URBACT în Moldova vă invită la Sesiunea de prezentare a noului Apel URBACT: Rețele de Acțiune, care va avea loc pe 26 martie 2026.

Înscriere aici:  https://urbact.eu/events/infoday-dedicat-noului-apel-urbact-pentru-retelele-de-actiune-26-martie-2026

Toate informațiile sunt disponibile despre apel: URBACT

Pagina URBACT în Moldova

Copyright © 2026 Agenția de Dezvoltare Regională Sud