Agenția de Dezvoltare Regională Sud a lansat procedura de achiziție publică pentru lucrări de construcție: „Amenajarea platformei și parcării din str. Sfânta Maria S = 4000 din or. Cimișlia” în cadrul proiectului „Crearea, reabilitarea și promovarea obiectivelor turistice din zona de sud (Cimișlia, Leova, Basarabeasca)”.
Lucrările din cadrul obiectivului prevăd: amenajarea sistemului rutier cu îmbrăcăminte din beton asfaltic; amplasarea pietrei de bordură noi; construcția căilor de acces din beton asfaltic; amenajarea trotuarului proiectat; amenajarea parcări pentru automobile și autocare, şi instalarea indicatoarelor de organizare a circulaţiei rutiere. Lungimea sectorului de stradă este de 0,135 km.
Proiectul în sine o investiție estimată de 29, 2 milioane lei, presupune 5 atracții turistice renovate, 4 atracții turistice amenajate, și 0,37 ha teritoriu amenajat, cu crearea unui traseu turistic tematic, ce include cele 9 obiective turistice din 3 raioane: Cimișlia, Leova și Basarabeasca.
Prin implementarea acestui proiect, circa 24 mii de locuitori ai localităților: Cimișlia, Leova, Sadaclia, Cazangic și Hănăsenii Noi, vor beneficia de oportunități pentru atragerea turiștilor străini și locali din regiune.
Detalii despre procedura de achiziții:
- Valoarea estimată fără TVA - 4.305.575,00 MDL
- Perioada clarificărilor: 5 iun 2026, 13:59 - 15 iun 2026, 14:00
- Perioada de depunere a ofertelor: 15 iun 2026, 14:00 - 26 iun 2026, 10:00
- Mtender
- achizitii.md
Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul național pentru dezvoltare regională și locală cu suportul autorităților publice locale, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud.
