|
Prima - Presa - Noutăți - 20 cereri de finanțare aprobate de membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Sud la etapa evaluării regionale
953 Accesări Luni, 11 august 2025, în Sala de Ședințe a Consiliului Raional Cimișlia, a avut loc ședința Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Sud. În deschiderea ședinței, președinta CRD Sud, dna Olga Luchian a subliniat importanța evaluării progresului și a deciziilor ce urmează a fi adoptate. Adițional a evidențiat rolul esențial al finalizării procesului de evaluare a cererilor complete de finanțare, depuse în cadrul Apelului competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională cu finanțare din Fondul național pentru dezvoltare regională și locală (FNDRL), ediția 2024, și înaintării listelor proiectelor pentru etapa națională, îndemnând la conlucrare, responsabilitate și obiectivitate în luarea deciziilor. Dl Nicolae Hristov, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, a subliniat angajamentul instituției față de obiectivele ambițioase stabilite și a exprimat încrederea în succesul implementării acestora. Astfel, în Raportul de progres prezentat privind implementarea Programului Operațional Regional (POR) Sud 2022-2025 pentru perioada ianuarie-iunie 2025, a evidențiat indicatorii principali și progresul în valorificarea resurselor financiare din (FNDRL), unde a remarcat creșterea semnificativă a sumelor alocate și valorificate pentru proiectele de infrastructură: în doar jumătate de an, s-a reușit valorificarea a 57,9 milioane lei, iar alocările din FNDRL pentru anul 2025 au depășit considerabil anii precedenți (161,5 milioane MDL din FNDRL pentru implementarea proiectelor din Regiune de Dezvoltare Sud). Totodată, a prezentat analiza statutului proiectelor incluse în DUP 2025-2027, stadiul implementării și provocările întâmpinate pe parcurs. Dna Irina Coroian, şefa secției planificare şi cooperare regională, a prezentat subiectul privind includerea unui proiect în domeniul sporirii atractivității turistice în planul de implementare a POR Sud, proiect aplicat de ADR Sud în cadrul concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare pentru centrele urbane, apel pe listă, ediția aprilie 2025. Dl Andrei Popușoi, șef secția management integrat al proiectelor, desemnat în rol de secretar al comisiei de evaluare, a expus rezultatele etapei a II-a a Apelului Competitiv 2024 pentru finanțare din FNDRL, menționând cadrul legal aplicabil, domeniile prioritare și condițiile de finanțare, fiind prezentată și procedura de evaluare administrativă și tehnico-financiară. La etapa I a apelului competitiv, au fost depuse 37 de note conceptuale, dintre care 22 au fost admise în etapa II-a a concursului. Până la data de 06 iunie 2025, prin intermediul Sistemului Informațional de gestionare a proiectelor de dezvoltare regională și locală (SI GPDRL), au fost depuse 20 Cereri de finanțare, după cum urmează: Măsura 1.3 Sporirea activității turistice - 5 cereri de finanțare
Măsura 2.3 Revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice - 1 cerere de finanțare
Măsura 3.1 Aprovizionarea cu apă și sanitație - 14 cereri de finanțare
Concluzia raportului: toate cele 20 de proiecte depuse au acumulat punctaj cuprins între 83,4 și 94,4, respectiv au fost admise toate proiectele având o valoare cumulată de 901 871 539 MDL, din FNDRL fiind solicitate mijloace financiare în valoare totală de 795.182.003,24 MDL, contribuția autorităților constituie 106.689.536,14 MDL Astfel toate cererile complete de finanțare, au depășit pragul minim de 80 de puncte stabilit, respectiv au fost aprobate pentru includerea în POR Sud 2026-2028 și înaintate pentru evaluarea la etapa națională. Procesul verbal, deciziile și anexe: aici Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud (CRD Sud) este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică formată din raioanele Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan Vodă, Taraclia, având drept scop coordonarea și promovarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională la nivel local. CRD Sud este alcătuit din președinții raioanelor componente și câte un primar delegat de asociația primarilor din fiecare raion, inclusiv 5 reprezentanți ai sectorului privat și 5 reprezentanți ai societății civile aleși prin Concurs. Membrii CRD Sud își exercită atribuțiile cu titlu gratuit. |





953 Accesări 




